View Single Post
  #4738  
Vechi 17.05.2018, 21:06:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Cu jumătate de an înainte de sfințire, hramul principal al Catedralei Naționale, Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, a fost sărbătorit joi cu anticipație la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
La acest eveniment, Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care și-a exprimat speranța că anul viitor slujba de hram se va desfășura în interiorul Catedralei.
Rolul arătărilor de după Înviere
În predica rostită, Patriarhul a făcut referire la activitatea Domnului Hristos în perioada dintre Înviere și Înălțare.
Patriarhul Daniel a menționat că arătările de după Înviere au avut rolul de a consolida credința apostolilor și a-i pregăti pentru viața veșnică.
„Mântuitorul Hristos Se arată de 10 ori după Înviere în diferite momente pentru a dovedi că El este viu, că moartea nu mai are putere asupra Lui. S-a arătat din când în când pentru a întări credința ucenicilor în Învierea Lui”.
Prin faptul că Se făcea nevăzut după fiecare arătare, dovedește că „El pregătea pe ucenici pentru viața cerească și îi determina să-și dorească viața cerească”, a spus Preafericirea Sa.
În acest scop, Iisus Hristos le-a vorbit în cele 40 de zile ucenicilor „despre Împărăția Cerurilor ca să dorească să fie împreună cu El veșnic în slava Preasfintei Treimi”.
Înălțarea la cer pe nor
Patriarhul a reflectat la modul cum S-a înălțat la Cer Domnul Hristos și de ce a fost ales pentru înălțare norul plin de lumină.
„Tatăl ceresc stă pe nor și pentru aceea i-a trimis și Fiului norul. Norul pe care Iisus Hristos S-a înălțat la Cer este tronul părintesc”, prin aceasta evidențindu-se că și Fiul stă pe tron împreună Tatăl, a subliniat Părintele Patriarh.
Îngerii care au însoțit norul de lumină, potrivit Preafericirii Sale, au fost trimiși de Dumnezeu pentru a-i mângâia pe ucenici care s-au întristat în momentul despărțirii. Totuși, încredințarea și încurajarea că Iisus Se va reîntoarce le-a dat speranță și bucurie.
Un alt motiv al trimiterii îngerilor este „de a accentua adevărul Înălțării la Cer care este o lucrare mântuitoare”, a spus Patriarhul României.
În timpul Înălțării Sale, Mântuitorul a binecuvântat pe Maica Domnului și ucenicii. „Maica Domnului reprezintă icoana vie a Bisericii, iar Apostolii sunt slujitorii lui Hristos care arată taina Bisericii mântuitoare în lume”, a accentuat Patriarhul.
Patriarhul Daniel a explicat de ce Iisus Hristos este Capul Bisericii.
„Mântuitorul Se înalță la Cer binecuvântând Biserica. De aceea, Biserica trăiește din binecuvântarea lui Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat la cer. Biserica nu trăiește dintr-o bunăvoință a oamenilor pe pământ, ci din binecuvântarea lui Hristos, Capul Bisericii”, a spus Părintele Patriarh.
Binecuvântarea transmisă prin preot
Patriarhul a făcut referire apoi la binecuvântarea transmisă prin mâna preotului, ca semn nevăzut al binecuvântării Domnului.
„Iisus Hristos S-a înălțat la Cer binecuvântând pe ucenici care I s-au Închinat Lui. Noi, când primim binecuvântarea lui Hristos prin mâna preotului, ne închinăm ca semn de al iubirii noastre față de Hristos, pentru că binecuvântarea lui Hristos înseamnă iubirea Preasfintei Treimi pentru Biserică. Biserica mulțumește Preasfintei Treimi prin binecuvântarea adusă de Hristos”, a subliniat Preafericirea Sa.
Patriarhul a spus că „oamenii caută binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că simt că atunci când sunt binecuvântați simt că au o bucurie și o pace sufletească. Pacea și bucuria în sufletul oamenilor vine din binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea trebuie căutată tot timpul și cerută”.
„Altfel, ne tulburăm, ne simțim singuri, dar când primim binecuvântarea lui Dumnezeu ca semn al prezenței Sale iubitoare, ajutătoare și sfințitoare, atunci noi înțelegem că deși înălțat la Cer, Hristos este cu noi până la sfârșitul veacurilor și este cu noi mai ales prin Duhul Sfânt”.
Efectele Înălțării Domnului
Sărbătoarea Înălțarea Domnului anunță Praznicul Pogorârii Sfântului Duh. În acest context, Patriarhul a făcut referire la efectele trimiterii Duhului Sfânt în lume.
„Hristos Se înalță la Ceruri și va trimite pe Duhul Sfânt împreună cu Tatăl ca să nu mai fie în fața noastră, ci în viața noastră. Dacă Hristos rămânea pe pământ El era în fața noastră. Prin Duhul Sfânt, El locuiește în noi prin Duhul Sfânt”.
„Duhul Sfânt Îl face pe Hristos prezent în noi prin sfintele rugăciuni și mai ales prin Sfânta Euharistie. De aceea, Hristos nu dorește să fie în fața noastră, ci dorește să devină viața vieții noastre, lumina vieții noastre”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Din soborul slujitor au făcut parte: Părintele Arhim. Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, Părintele Arhim. Ciprian Grădinaru, Părintele Arhim. Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal, Pr. Ionuț Dragomir, Consilier Patriarhal, și mai mulți diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Anastasis.
După Sfânta Liturghie, Părintele Patriarh a oficiat joi, la Paraclisul Catedralei Naționale, o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc.
În Paraclisul CMN se înalță zilnic rugăciuni către Dumnezeu pentru ajutor în buna desfășurare a lucrărilor de construire a Catedralei mari.
Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională este unul din proiectele de referință dezvoltate în România ultimilor zece ani.
Într-un interviu acordat la sfârșitul anului trecut pentru televiziunea publică, Patriarhul a afirmat că ridicarea Catedralei este „un mandat primit de la înaintași” și a reamintit că este „un simbol al unei biserici dedicate comemorării eroilor poporului român din toate timpurile”.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920, Patriarhul explicând în acest sens legătura dintre Ziua Eroilor și sărbătoarea Înălțării Domnului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote