[Ali Baba]

În prealabil postat de catalin2

Un exemplu, mitropolitul scrie ca Sfantul Nicodim ar fi citit sursele istorice si si-ar fi dat seama de practica imparatsirii dese, asa s-a gandit sa scrie acea lucrare. De fapt chiar in acea lucrare scrie ca e scrisa de calugarul Neofit, deci nu sfantului i-ar fi venit ideea sa scrie acea lucrare. O dovada ca mitropolitul a copiat ce au spus altii, nu s-a uitat si pe lucrare.

tu traiesti pe o planeta speciala, a ta si a catorva calugari, ori citesti si nu pricepi, ori pricepi fara sa citesti.

"Sfântul Nicodim și reînnoirea vieții liturgice. Aceeaşi strădanie o găsim şi la Sf. Nicodim Aghioritul, care a iniţiat în secolul al XVIII-lea o mare mişcare de înnoire isihastă şi liturgică prin revenirea la practica Bisericii primare, atât în ce priveşte Spovedania şi Împărtăşania, cât şi în ce priveşte rugăciunea lăuntrică sau a inimii. Astfel Sf. Nicodim a adunat scrierile mai multor autori din vechime referitoare la practica rugăciunii lăuntrice sau a rugăciunii lui Iisus, dar şi la viaţa liturgică cu centrul în Euharistie şi le-a publicat în cartea intitulată de el „Filocalia” (Veneţia, 1782). Din aceste scrieri înţelegem că rugăciunea lăuntrică sau a inimii nu poate fi despărţită de rugăciunea liturgică a Bisericii, îndeosebi de Euharistie, din care ea îşi trage seva. Până şi isihaştii, care se dedicau exclusiv practicării rugăciunii lui Iisus, nu lipseau sâmbăta şi duminica de la Sf. Liturghie pentru a se împărtăşi cu Sf. Taine. Din cercetarea acestor scrieri, Sf. Nicodim şi-a dat seama că decadenţa vieţii duhovniceşti din vremea sa se datora uitării rugăciunii inimii, cu consecinţa reducerii vieţii liturgice la un ritual monoton, care mai mult oboseşte, decât înnoieşte mintea şi inima. Sfânta Liturghie însăşi devenise o slujbă printre altele, din moment ce nu se mai împărtăşea decât preotul la Altar. Astfel Biserica se reducea la preotul slujitor.

Sf. Nicodim a cercetat, de asemenea, şi scrierile marilor Părinţi, îndeosebi din secolele IV şi V, precum şi canoanele referitoare la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi a alcătuit un tratat despre „Deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine”. Primul ei capitol începe aşa:„Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des. Acest lucru îl poruncesc: 1) Stăpâneştile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos, 2) Faptele şi Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade şi mărturiile locale ale Sfinţilor Părinţi, 3) Cuvintele, rânduiala şi sfinţita lucrarea Sfintei Liturghii şi 4) însăşi rânduiala Sfintei împărtăşiri”. În aceste patru puncte, Sf. Nicodim sintetizează Tradiţia sănătoasă a Bisericii dintotdeauna privitoare la împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine. În acelaşi timp, Sf. Nicodim a scris şi un “Îndreptar pentru Taina Spovedaniei”, un manual scurt de spovedanie cu îndrumări deosebit de preţioase care n-ar trebui să lipsească din mâna niciunui preot şi credincios. Aceste două scrieri, împreună cu „Filocalia” şi cu celelalte numeroase scrieri ale Sf. Nicodim au exercitat o mare influenţă asupra vieţii duhovniceşti din întreaga Ortodoxie. Din păcate, cartea despre „Deasa împărtăşire… “ n-a fost tradusă şi publicată, în româneşte, decât recent (1992). Explicaţia o putem găsi şi în faptul că, în tradiţia românească, părinţii noştri duhovniceşti au pus accentul mai mult pe spovedanie, decât pe împărtăşire. Practica spovedaniei dese, mai cu seamă în mânăstiri, şi a rugăciunilor de dezlegare de păcate este o caracteristică a spiritualităţii româneşti care accentuează conştiinţa păcatului şi necesitatea pocăinţei, fără de care harul Sfintelor Taine nu poate lucra în credincios. Părinţii noştri au avut îndeosebi în vedere folosul duhovnicesc pe care-l aduce spovedania deasă."

nu ma intereseaza ce "pricepi" de data asta.

uite ce enormitate ai scris:

În prealabil postat de catalin2

De aceea se si fac calugari, doar nu renunta la tot pentur nimic.