Festivalul „Strada Armenească”, ajuns la a cincea ediție, are loc la sfârșitul acestei săptămâni, până duminică, pe strada cu același nume din Capitală, evenimentul însemnând trei zile de concerte și dansuri, un bazar, precum și renumitul khorovatz (grătar). Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, vizitatorii se vor putea bucura de tururi ghidate prin cartierul Armenesc, Catedrala Armeană și Muzeul Dudian, un treasure hunt în zona festivalului pentru a afla mai multe despre toate etniile prezente la eveniment, un escape room prin care vor putea descoperi povestea ascunsă a școlii armene din București, ateliere de dansuri și caligrafie, strada de carte și faimoasa bătaie cu apă. La eveniment vor participa și comunitățile evreiești, romă, grecească și, anul acesta, comunitatea italienilor. Porțile festivalului vor fi deschise sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 22:00. Accesul la festival este gratuit.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|