Durerea ne curățește. Omul este cu adevărat om în durere. În bucurie el se schimbă, devine altcineva. Însă când suferă, devine ceea ce este el cu adevărat. Și aceasta este, prin excelență, calea prin care omul se apropie de Dumnezeu. El își dă seama de slăbiciunea sa. De multe ori, când se află în slavă și bucurie, omul se simte „buricul pământului", sau, dacă vreți, centrul universului. „Nu mai există nimeni în afară de mine!" În durere și mâhnire, omul se simte ca o furnică neînsemnată în univers, simte că depinde întru totul de altcineva, și atunci caută ajutorul lui Dumnezeu și dorește ca Acesta să-i fie alături. Aceia dintre noi care am suferit dureri sufletești sau trupești știm că niciodată nu ne-am rugat atât de fierbinte, atât de bine și de îndelung, ca atunci când am fost pe pat de boală sau când ne-a încercat o foarte grea întristare sufletească. Pe câtă vreme atunci când avem totul, uităm de rugăciune, de post și de multe altele. De aceea îngăduie Dumnezeu durerea.
Părintele Epifanie - Vieți si cuvinte de învățătură ale bătrânilor, Editura Sophia
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|