Rugându-se Cuviosul Macarie cel Mare oarecând lui Dumnezeu, a auzit un glas zicându-i:
- Macarie, încă n-ai ajuns la măsura celor doua femei, care viețuiesc împreună în cetatea învecinată. Deci, auzind aceasta bătrânul, și-a luat toiagul și a mers în cetatea aceea și, aflând casa lor, a bătut la ușă și îndată una dintre ele a ieșit cu mare bucurie și l-a primit. Apoi, chemându-le pe amândouă, a zis către dânsele așa:
-Iată, pentru voi am îndurat atâta osteneală, venind din pustia cea îndepărtată ca să înțeleg lucrările voastre, pe care să mi le spuneți, netăinuindu-le. Și au răspuns femeile către bătrânul:
-Crede-ne, Sfinte Părinte, că nici în noaptea trecută n-am fost libere de patul bărbaților noștri, deci, ce fel de lucruri cauți la noi ? Însă bătrânul stăruia, rugându-le ca să-i arate rânduiala vieții lor. Iar ele, fiind silite, au zis:
-Noi nu aveam niciun fel de rudenie între noi, dar s-a întâmplat de s-au însoțit cu noi doi frați și, petrecând cu dânșii în aceeași casă cincisprezece ani, n-am zis una către alta niciun cuvânt rău sau spurcat, nici nu ne-am sfădit cândva, ci am viețuit în pace până acum. Și ne-am sfătuit ca, lăsând pe soții cei trupești, să mergem în ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut să-i înduplecăm pe bărbații noștri ca să ne lase pe noi, cu toate că i-am rugat pe dânșii cu foarte multe lacrimi și rugăminți. Drept aceea, necâștigându-ne dorirea, am pus așezământ între Dumnezeu și între noi ca să nu zicem nici un fel de cuvânt nesocotit până la moartea noastră ! Acestea auzindu-le Sfântul Macarie, a zis:
-Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe însăși fapta, și fiecăruia, după alegerea cea de bunăvoie, îi dă pe Duhul Sfânt, Cel ce îndreptează viața tuturor celor ce vor să se mântuiască.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|