Tinerii din Frăția Nepsis a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale dau curs invitațieiPreafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresată în septembrie la Sibiu cu ocazia Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de a participa la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului (CMN).
Nepsis organizează în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie 2018, un pelerinaj unic în București și în Alba Iulia, cu ocazia Zilelor Sfințirii Catedralei Naționale și cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a declarat pentru Basilica.ro Vlad Iancu / Nepsis.
Programul pelerinajului
Primirea la București a participanților veniți din Franța, Spania, Italia, Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este programată sâmbătă, 24 noiembrie 2018.
Duminică, tinerii din diaspora vor participa la slujba sfințirii Catedralei Naționale și la Sfânta Liturghie, ce vor fi oficiate de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi.
Pe lângă ocazia de a se închina în altarul CMN, care este închinat Eroilor români din toate timpurile, tinerii veniți la București vor avea prilejul de a cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al noii Catedrale Naționale. Mâna Sfântului Apostol Andrei va fi adusăde Mitropolitul Hrisostom de Patra din Grecia la București cu prilejul sfințirii lăcașului de cult.
Pe parcursul următoarelor patru zile, tinerii au programat un tur de vizitare a lăcașurilor sfinte din București și din împrejurimi, precum: Ansamblul Patriarhal din București, Mănăstirea Radu Vodă, Mănăstirea Cernica, Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, Mănăstirea Curtea de Argeș și Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.
Pelerinajul Nepsis include totodată un tur al Muzeului Satului din București și o vizită la Palatul Mogoșoaia.
Vineri, 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, tinerii vor participa la Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului cu prilejul primului hram al Catedralei Naționale.
Pelerinaj la Alba Iulia
Pelerinajul tinerilor din Frăția Nepsis va continua la Alba Iulia, unde vor participa în data de 1 decembrie, de Ziua Naționala a României, la evenimentele prilejuite de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.
În data de 2 decembrie 2018, ultima zi a pelerinajului, tinerii din diaspora vor participa la Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Tinerilor din Frăția Nepsis li se vor alătura și un grup de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Germania.
Frăția Nepsis
„Federația Fraternităților Nepsis”, sau Nepsis (care în limba greacă înseamnă „trezvie” sau „a fi treaz”), este mișcarea tinerilor ortodocși din Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM).
Nepsis se află sub îndrumarea sinodului mitropolitan al MOREOM și se constituie într-o „frație” sau „fraternitate” a asociațiilor Nepsis, mai întâi din cele trei eparhii ale MOREOM (Arhiepiscopia Europei Occidentale, Episcopia Italiei și Episcopia Spaniei și Portugaliei), și apoi local, în fiecare țară, oraș sau parohie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|