[Moroco]

2. Trambita nr.2 Ciobanasul Petrache Lupu omu' lui Dumnezeu, tanar ortodox care indeamna oamenii spre acultare de sfanta biserica.

"Petrache le-a spus ceea ce Moșul îl învățase să spună. Le-a zis femeilor să nu mai lepede copiii, oamenilor să nu mintă, să nu se dușmănească, să nu fure, să nu preacurvească, să-și respecte părinții și pe cei bătrâni, să postească posturile, miercurile și vinerile, și să nu mai facă fapte rele, neplăcute lui Dumnezeu."

Petrache Lupu: Pocăiţi-vă, îndreptaţi-vă, feriţi-vă de rele, mergeţi la Sfânta Biserică şi vă rugaţi şi împliniţi poruncile învăţate de ea”.

Asta e miza. Minunile există, iar Dumnezeu ni se poate arăta!

Un orb tamaduit. -Povestiţi-ne cum a fost. Cum s-a petrecut minunea, ca să spun aşa…
-Sincer să fiu, nu mi-l amintesc deloc pe Petrache Lupu cel de atunci, de imediat de după ce am început să văd. Părinţii mi-au spus însă că Petrache s-a rugat la Maica Domnului şi la Domnul nostru Iisus Hristos pentru mine; simplu, ţărăneşte, aşa cum se ruga el pentru toţi cei care veneau la Maglavit. Tot de la părinţi ştiu că m-au dus la salcia tămăduitoare şi că acolo am întins pălmuţele mele de copil şi în ele a picurat apă din salcie. Cu acea apă mi-au umezit ei ochii. Ceea ce ţin minte au fost luminile…
-Ce fel de lumini?
-Nu, să nu vă închipuiţi cumva că este vorba de ceva supranatural! Era noapte. Mulţime de oameni stăteau întinşi pe iarbă, frânţi de oboseală, veniţi la Maglavit de departe, cu felurite probleme. Când, deodată, eu m-am trezit din somn şi am început s-o strig pe mama: „Mamă, ia uite ce lumini! Ce lumini!”. Vedeam mii de lumânări aprinse la „locul sfânt”. Vedeam felinarele căruţelor şi focurile în jurul cărora stăteau oameni. Am început să mă plimb printre cei care dormeau, să-i „deranjez”, minunându-mă de mulţimea luminilor din jur. Pur şi simplu uitasem că nu văzusem vreodată. Bucuria a fost de nedescris. Părinţii căutau să mă ţină pe loc, însă nu aveam neam astâmpăr. Creştinii care mă cunoscuseră că fusesem orb şi acum vedeam – eram sosiţi noi de vreo câteva zile la Maglavit – le spuneau părinţilor: „Lăsaţi-l, lăsaţi-l să umble!”.
-Aţi mai avut de atunci probleme cu vederea?
-Nu, niciodată. Mulţumesc lui Dumnezeu.