[Seraphim7]

O sa vin cu niste fragmente din cartea Nosso Lar , scrisă de mediumul brazilian Chico Xavier

"Am înţeles în cele din urmă că eram într-un alt plan al vieţii, provenit din emanaţii ale Pământului.însă era prea târziu.Angoasa îmi cuprinsese mintea şi, când am început să fac planuri de acţiune, apăreau numeroase incidente care mă atrăgeau pe cărările înşelătoare ale gândurilor.Niciodată nu mi se păruse atât de important să îmi pun întrebări cu privire la religie ca acum.
Principiile pur politice, filozofice şi ştiinţifice mi se păreau acum de o importanţă secundarăvpentru viaţa umană. Deşi acestea erau achiziţii valoroase pe Pământ, trebuia să recunosc că omenirea nu era alcătuită din generaţii trecătoare, ci din suflete nemuritoare ce se află în ascensiune către o destinaţie glorioasă.începeam să conştientizez existenţa unei prezenţe ce este deasupra a tot ceea ce este material sau intelectual:Credinţa - o manifestare divină la om. Totuşi, o asemenea analiză a fost cam târzie. E adevărat că aveam o oarecare cunoaştere a Vechiului Testament şi adesea citisem din Evanghelii. Dar trebuie să recunosc că nu am cercetat niciodată scrierile sacre cu lumina inimii mele.Acceptasem interpretări ale unor scriitori care nu erau deschişi spre a simţi şi conştientiza Adevărul şi uneori chiar erau în dezacord cu adevărurile fundamentale. Cu alte ocazii, îmi însuşisem un punct de vedere ecleziastic, intrând de bunăvoie într-un cerc de contradicţii."

"Era imposibil de spus. Tot ce ştiu e că râuri de lacrimi îmi şiroiau pe obraji şi întreaga-mi fiinţă părea să se fi amalgamat într-o rugă chinuitoare.Fusesem cu totul abandonat?Nu eram şi eu un copil al lui Dumnezeu,deşi, prins în vâltoarea vanităţilor pământeşti,nu mă gândisem deloc la lucrarea Sa divină? Ştiam că Tatăl Etern mă va ierta cu siguranţă. Grija Lui iubitoare nu înglobează oare şi păsările văzduhului şi florile câmpului?
Ah! Omul trebuie să sufere mult pentru a putea înţelege misterioasa frumuseţe a rugăciunii. Trebuie să cunoască remuşcarea, umilirea şi mizeria deplină pentru a aprecia în totalitate gustul dulce şi sublim al Speranţei! Acela a fost momentul în care densa ceaţă din jur s-a limpezit şi cineva a venit spre mine. Un trimis din Rai. Era un om în vârstă ce s-a aplecat deasupra mea şi s-a uitat atent la faţa mea cu ochii săi mari şi curaţi. Cu un zâmbet binevoitor mi-a spus:
- Curaj, fiule! Domnul Dumnezeu nu te-a uitat!
Lacrimi sincere păreau că îmi inundă sufletul. Am încercat să-mi exprim uşurarea plină de recunoştinţă,să-i mulţumesc pentru consolarea pe care mi-o adusese, dar nu am avut putere decât să îl întreb:
- Cine eşti, mesager generos al lui Dumnezeu?
Binefăcătorul meu neaşteptat a zâmbit cu blândeţe şi mi-a răspuns:
- Numele meu e Clarence. Sunt doar un frate.
Observând cât sunt de obosit, a adăugat:
- Trebuie să rămâi tăcut şi liniştit. Trebuie să te odihneşti pentru a-ţi recăpăta forţele.
Apoi a chemat două persoane care aşteptau cu atenţie şi le-a spus:
- Haideţi, să-i acordăm primul ajutor prietenului nostru!
Au întins pe sol o pânză albă şi, folosind-o ca targă de urgenţ ă, s-au pregătit să mă transporte.M-au ridicat cu blândeţe.
Apoi Clarence le-a spus asistenţilor săi:
,- Haideţi, să pornim fără întârziere! Trebuie să ajungem în Oraşul Astral cât mai repede cu putinţă."