Citat:
În prealabil postat de ecaterina7
Bună ziua!
Sotul meu, de câțiva ani este impotent. Un act sexual durează câteva secunde. Se simte foarte prost și la rândul meu nici eu nu ma simt foarte ok vazandu-l asa. Nu pot sa spun ca viața noastră sexuala m-a dat pe spate, dar l-am iubit și îl iubesc foarte mult. Este singurul bărbat din viata mea.
|
Cel mai bine era să fi consultat medicul specialist.
În privința atingerilor țineți cont totuși că se petrec în viața de familie, nu în afara căsătoriei sunt duhovnici care evită să facă programul soților, nici nu e clar cum ar putea fi considerat păcat.
Adică Sara era stearpă și a zămislit fiu lui Avram la vârste înaintate, nu scrie nicăieri că ar fi trebuit să trăiască ca frații sau că trăiau fără relații intime până la acea vârstă, aici e la amiabila ambilor soți, nu văd cum un duhovnic ar putea obliga pe cineva să trăiască în căsătoria lui fără relații, chiar de ar interveni diferiți factori biologici.
Citat:
În prealabil postat de ecaterina7
Cum as putea discuta cu el despre asta, duhovnicului îmi este rușine sa ii spun, ca nu vreau sa îl smintesc. Din partea mea, eu as renunța la orice fel de apropiere fizică și sa trăim ca fratii. Evit cât pot sa ne întâlnim...dar lui ii e teama ca îl voi părăsi. Nu am vorbit cu nimeni despre problema noastră, dar eu am mustrări de conștiința ca nu facem ce trebuie. Iertati-ma, va rog!
Va mulțumesc!
|
Păi spuneți-i soțului că vreți să trăiți în abstinență în familie dacă asta vreți.