[Moroco]

6 Februarie, PS 29 (al frumusetii si infrumusetarii.)
1. Te voi înălţa, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea.
2. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat.
3. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă.
4. Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui.
5. Că iuţime este întru mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria.
6. Iar eu am zis întru îndestularea mea: "Nu mă voi clătina în veac!"
7. Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.
8. Către Tine, Doamne, voi striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga.
9. Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?
10. Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu!
11. Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie.
12. Ca slava mea să-ţi cânte ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!

Remediu pentru deznadejdea legata de frumusete

Ecclesiastul
1. Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.
2. Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!
3. Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?
...
8. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude.
...
11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor.
12. Eu Ecclesiastul am fost regele lui Israel în Ierusalim.
13. Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.
14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
...
16. Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune - mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiind.
17. Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt,
18. Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa.

1. Grăiam inimii mele: "Vino să te ispitesc cu veselia şi să te fac să guşti plăcerea!" Şi iată că şi aceasta este deşertăciune.
2. "E nebunie!" am zis despre râs. Şi despre veselie: "La ce poate să folosească!"
3. Am cugetat apoi în inima mea, să desfătez trupul meu cu vin - pe când cugetul meu umbla după înţelepciune şi cerceta nebunia - până ce voi vedea ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea vieţii lor.
4. Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii,
5. Am făcut grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori;
6. Mi-am făcut iazuri, ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii;
7. Am cumpărat robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite, şi oi fără de număr, mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.
8. Am strâns aur şi argint şi număr mare de regi şi de satrapi; am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor anului mi-am agonisit: o prinţesă şi alte prinţese.
9. Am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim şi înţelepciunea a rămas cu mine.
...
11. Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare.
12. Şi mi-am întors privirea să văd înţelepciunea, nebunia şi prostia. Căci ce poate să facă un om de rând peste ceea ce a făcut un rege?
13. Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului.
14. Înţeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut şi eu că aceeaşi soartă vor avea toţi.
15. Deci am zis în inima mea: "Aceeaşi soartă ca şi cel nebun avea-voi şi eu; atunci la ce îmi foloseşte înţelepciunea?" Şi am zis în mintea mea că şi aceasta este deşertăciune.
16. Căci pomenirea celui înţelept ca şi a celui nebun nu este veşnică, fiindcă în zilele ce vor veni amândoi vor fi uitaţi; atunci înţeleptul moare ca şi nebunul.
17. Drept aceea am urât viaţa, căci rele sunt cele ce se fac sub soare; şi totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
18. Şi am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, ...
20. Şi am început să mă las deznădejdii pentru toată munca cea de sub soare,
21. Căci un om care a pus în lucrul lui înţelepciune şi ştiinţă şi a avut izbândă, îl împarte cu cel care n-a lucrat. Şi aceasta aste deşertăciune şi un rău nespus de mare.
22. Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui şi din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare?
23. Toate zilele lui nu sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este deşertăciune!
24. Nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce şi să bea şi să-şi desfăteze sufletul cu mulţumirea din munca sa. Şi am văzut că şi aceasta vine numai din mâna lui Dumnezeu.
25. Cine poate oare să mănânce şi să bea fără să mulţumească Lui?
26. Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune, ştiinţă şi bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune şi să strângă pentru a da celui ce este bun în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi vinare de vânt!

1. Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
2. Vreme este să...
9. Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi?
10. Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
11. Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.
12. Atunci mi-am dat cu socoteala că nu este fericire decât să te bucuri şi să trăieşti bine în timpul vieţii tale.
.....
16. Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.
17. Şi am gândit în inima mea: "Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit", căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă.
18. şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace".
19. Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune!
20. Amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc.
21. Cine ştie dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?
22. Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?

1. Şi iarăşi am luat aminte la toate silniciile care se săvârşesc sub soare. Şi iată lacrimile celor apăsaţi şi nimeni nu era care să-i mângâie, iar în mâna celor silnici toată asuprirea şi nici un mângâietor nu se găsea!
2. Şi am fericit pe cei ce au murit în vremi străvechi mai mult decât pe cei vii care sunt acum în viaţă.
3. Iar mai fericit şi decât unii şi decât alţii este cel ce n-a venit pe lume, cel care n-a văzut faptele cele rele care se săvârşesc sub soare.
4. Şi am văzut că toată strădania şi toată izbânda omului la lucru nu este decât pizma unuia faţă de altul. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt!
5. Nebunul stă cu mâinile în sân şi îşi mănâncă singur timpul zicând:
6. "Mai de preţ este un pumn plin de odihnă decât doi pumni plini de trudă şi de vânare de vânt".
7. Şi iarăşi am văzut o nepotrivire sub soare:
8. Este câte un om care este stingher şi care nu are nici copil, nici frate şi totuşi lucrul nu-l mai sfârşeşte şi ochii lui nu se mai satură de bogăţie. Dar vine o vreme când zice: "Pentru cine m-am trudit şi am lipsit sufletul meu de traiul cel bun?" Şi aceasta este deşertăciune şi rea îndeletnicire.
9. Mai fericiţi sunt doi laolaltă decât unul, fiindcă au răsplată bună pentru munca lor;
10. Căci dacă unul cade, îl scoală tovarăşul lui. Dar vai de cel singur care cade şi nu este cel de-al doilea ca să-l ridice!
11. Asemenea când doi se culcă se încălzesc, iar unul cum s-ar putea încălzi?
12. Şi dacă unul este luat fără de veste, cel de-al doilea sare pentru el; căci sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă.
13. Mai de preţ este un copil sărman şi înţelept decât un rege bătrân şi nebun, care nu mai este în stare să asculte de sfaturi;
14. Căci el poate să iasă din închisoare ca să domnească, deşi s-a născut sărac în ţara celuilalt.
15. Văzut-am pe toţi cei vii care merg sub soare îmbulzindu-se lângă tânărul care va sta în locul regelui ca moştenitor.
16. Şi nu se mai sfârşea poporul în fruntea căruia era; totuşi urmaşii lui nu se vor bucura de el. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt.
17. Ia seama la picioarele tale când te duci în templul Domnului. Dacă te apropii să asculţi este mai bine, decât să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu ştiu decât să facă rău.