16 martie cu par. Constantin
Psalmul 61
(smerenia si umilinta de a te socoti om sau fiu al omului si de a nu judeca semenii)
1. Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;
2. Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu și Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.
3. Până când vă ridicați asupra omului? Căutați toți a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit și ca un gard surpat!
4. S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau și cu inima lor mă blestemau. (fatarnicie-ipocrism sadit de satana ca lucrare interioara neagra)
5.
Dar lui Dumnezeu
supune-te, suflete al meu, că
de la El vine răbdarea mea;
6. Că El este Dumnezeul meu și Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu;
nu mă voi strămuta.
7. În Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu.
8. Nădăjduiți în El toată adunarea poporului; revărsați
înaintea Lui inimile voastre, că
El este ajutorul nostru.
9. Dar deșertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoși sunt fiii oamenilor; în balanță, toți împreună sunt deșertăciune.
10. Nu nădăjduiți spre nedreptate și
spre jefuire nu poftiți;
bogăția de ar curge
nu vă lipiți inima de ea.
11. O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu și a Ta, Doamne, este mila; că
Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.
(Iti zambesc cu bucurie travestita si pe interior se mandresc inaltandu-se in contra ta visand la prada)