Din pacate in timp ce noi insine nu credem, comoara ne e la satisfacerile prozelitismului ortodoxiei, la scaparile si mantuirile altora, jucam orice cu travestire geniala ca sa-i facem pe altii sa creada si sa aiba solutii ca sa ne laudam si sa ne satisfacem noi cu implinirea strategiei ascunse pe care in mod politicianist o urmarim sa iasa ca la carte, asa cum vrem, cum pare ca ar vrea Domnul, asteptand sa fim persecutati de straini si de politicieni si rasplatiti in ceruri pentru furaciunile si crimele lor cu care ne pagubesc inchipuindu-ne ca o sa avem comoara in ceruri ca o consecinta a faptelor lor iresponsabile. Din pacate crezand si asteptand astfel nu facem decat sa ne tzepuim fiindca Mesia spune altceva, sa nu stam ci sa facem ceva bun, adica sa ai atitudine, lucrare, fiindca daca stai si-i mantui numai pe cei pe care-i iubesti, frati, surori, parinti crestini ortodocsi si nu iei atitudine ca sa faci ceva mai ales pentru vrajmasii tai, casnicii, strainii, potrivnicii, mai marii, patimasii, pacatosii, faradelegistii... fara sa te lauzi, fara sa primesti slava desarta de la lume sau prin interpusi, directa sau prin ricoseuri ascunse, atunci n-o sa primesti nimic si nu-ti strangi nimic in ceruri caci si paganii si pacatosii se iubesc si se ajuta cu viclenie intre ei. Deci abea atunci esti indreptatit sa speri, doar cand lucrezi ceva, asculti ceva, faci ceva bun fara sa te lauzi, implinesti ceva ca si cum ai sluji Domnului, abea atunci iti strangi comoara in ceruri la Dumnezeu iar daca numa stam si asteptam rasplata consecintelor pagubelor atunci ce raplata mai asteptam si ne inchipuim ca avem de primit din moment ce n-am muncit nimic pentru Dumnezeu? Adunand doar impreuna cu Mesia, asa cum ne-a poruncit si sfatuit, abea atunci vom avea bucuria ca acolo unde ne va fi comoara-stransura, acolo o sa ne fie si inima eliberata de patimi si de griji caci Imparatul si Stapanul a toate o sa ne rasplateasca pentru lucrarea si munca depusa spre slava Lui. Stand si asteptand moca, para malaiatza in gura lui natafleata, mergand cu sacul la pomul laudat, protestand ca sa ni se dea mura-ngura, adica sa ne prigoneasca si sa ne jefuiasca strainii si politicienii impreuna cu mai marii si aparatul justitiar-politienesc represiv si cu toata lumea sistemelor, am impresia ca nu o sa primim nimic, decat ceea ce am strans: o mare satisfactie a urmariiri din fotolii a implinirii vicleniei, fericiti ca altii s-au capatuit si s-au mantuit conform strategiei cu care ne-am ispilingusit iluzia bogatiei de parca fraierii ne-au bagat poturi grase castigate fara munca in bancile cerului, in timp ce sufletul nostru viclean si puturos ajunge in iad plin de corupere patimasa si de fapte smintite pe baza unor formule bune aplicate gresit-pripit nefiind capabili defapt de niciun bine adevarat facut decat de asteptarea satisfactiei intereselor viclean-strategice ortodox prozelite si a bucuriei ca altii ne umple sacii si ni-i suie in carutza ce merge spre Cer inchipuindu-ne mari si dandu-ne victime.
”Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?”
"Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu" (Matei, 19, 24), (
”Nu ne mai referim și la alte propuneri de interpretare (printre care și numele "Urechile acului" a unei porți din Ierusalim prin care cămilele, ca să treacă, trebuiau să îngenuncheze!”... desi am impresia ca aluzia este la Ioan Botezatorul, cel imbracat in haina din par de camila incinsa cu o curea din pile, pardon din piele, de puisori de vipere).
Pai daca izbutesti si-l convingi pe aproapele tau si ajunge in rai si tu in iadul necredintei dar facandu-l pe el sa creada in Dumnezeu pe baza vicleniilor prozelitismului tau, vrand tu ca om de ”bine” ca sa se mantuie el cu orice-chip, pai asta inseamna ca in vesnicie el va fi in rai cu Dumnezeu si tu in iad si deci iata ai izbutit sa te rupi de el, sa te dezbini de el, deci e clar ca defapt NU L-AI IUBIT cu mila asa cum cere Dumnezeu ci ai avut boala profesionala ca luxifer, mandrie, trufie, viclenie de smintzishor sperit si multa, foarte multa laudarosenie, plina de griji grijulii, facand lucrarea ganduhUul patimii-lumea cu care te-ai aliat si n-ai luptat sa-l biruiesti ca sa ajungi si tu insuti in rai. Iar daca el impins prin strategii egipsihologice ajunge prematur intr-un loc prea inalt atunci de acolo va fi sa cada usor, caci e neincercat si necopt si fara radacini crede, si atunci iata implinirea vicleniei rele prozelite, vor sta impreuna amandoi in iad in vesnicie, in unitatea celor cazuti ce cad mereu dand lectii prozelite ca bogatul nemilostiv care se ingrijora pentru sine si pentru altii abea dupa ce a ajuns in iad vrand sa-si bage neamurile in Rai reprosand Lui Dumnezeu si lui Avraam ca n-a trimis destule semne si minuni ca sa creada, un om ce ar fi inviat din morti si ar fi marturisit ce il asteapta pe om dincolo, deci patind-o si ei asa ca el care n-a crezut toata viata, nefacand mila cu saracul Lazar cel bubos desi i-a cerut acesta doar firmiturile si gunoaiele ce cad si se strang de la masa bogatului bine imbracat in vison, stacojiu si in purpura. Nu i-a dat niciodata nimic fiindca n-a vrut sa creada nepasandu-i cat de jos va ajunge pentru nemilostivirea si nepasarea sa cinica.
Mai degraba intra sforăraiele groase
ce se travestesc in fire viclene subtiri transparente de ”nailoc Doamne”...
