Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Iisus stiu ca a fost prin tara cand a fost numit "decan" (de rectorul Tatal) si Si-a facut echipa de 12 "pro-decani", intre care nu-l vad pe "titularul" acestui topic; poate din cauza ochelarilor mei.
|
Eu nu am văzut un prodecan din domeniul agricol de pildă să bată țara la pas, sau din construcții.
Dacă ne referim la călătorii misionare, ne uităm la Apostolul Pavel câte a făcut și vedem că B.O.R. ar trebui să aibă misionari bisericești care să colinde centrele neglijate, sau unde sunt preoți care sunt noi, sau unde sunt probleme și trec mulți la neoprotestanți și să intervină acolo misionar, pastoral, catehetic.
Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Am aflat acum ca e prodecan (bravo lui) dar, tot acum, analizandu-i profilul prin raspunsul pe care-l da la cearta adresata lui, mai mult ca sigur ai scapat emisiunea aceea, ca n-are cum sa lipseasca.
|
Necula nu e criticat de acum ci cel puțin din 2014, pe un blog ortodox antisistem era criticat și el are meciuri de la distanță cu ei, strecoară răspunsuri întodeauna pt câte vreun critic.
Nu știu de când e răspunsul -filmarea, nu de când e urcat pe net, că el continuu le răspundea într-o vreme.
Prindea din zbor critici, de pildă scria cineva într-un comentariu pe saccsiv, ierarhii ar trebui să mănânce mai mult din butoiul cu varză, ca și cum n-ar ține post, el prindea din zbor ideea și făcea mișto de ea în conferință într-o manieră non-ofensatoare.
Citat:
În prealabil postat de Demetrius
P.S. Profesor universitar (din conferentiar) se ajunge dupa obtinerea doctoratului.
|
Nu e adevărat, după terminarea doctoratului din Drd(doctorand) ajungi Dr(doctor), ca să fii prof univ, întâi ești Asistent, dai examen pt asta, concurs pe post, scrii lucrări acreditate ISI publici pe banii tăi în reviste de circulație științifică, traduci lucrarea în engleză, mergi la simpozioane, înveți limbi străine urci spre Lector, apoi spre Conferențiar, și apoi ca să fii Profesor la abilitarea ta trebuie să vină alți titulari de la Catedra ta din alte universități să te confirme, seamănă cu hirotonia episcopului de către alți 3.
Nu poți ajunge prof univ sub 45 de ani, uneori sunt oameni care și la 60 sunt maxim pr conf, că n-au mai avut capacitatea să urce.
„Marele” Boc de la Cluj cred că e și acum maxim pr conf la el la drept și a fost prim ministru.