28,
29,
30,
31 iulie,
1,
2 august cu par. profesor
Constantin
Psalmul 133
(al lepdarii de sine si de slava desarta a celor ce slujesc)
1. Iată acum binecuvântați
pe Domnul toate slugile Domnului, care stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru.
2.
Noaptea ridicați mâinile voastre spre cele sfinte și binecuvântați
pe Domnul.
3.
Te va binecuvânta Domnul din Sion,
Cel ce a făcut cerul și pământul.
Psalmul 134
(intarirea indemnului bucuriei pentru cei ce slujesc)
1.
Lăudați numele Domnului,
lăudați slugi pe Domnul,
2. Cei ce stați în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru.
3. Lăudați
pe Domnul, că este bun Domnul; cântați
numele Lui, că este bun.
4. Că pe Iacob și l-a ales Domnul, pe Israel spre moștenire Lui.
5. Că eu am cunoscut că este mare Domnul și Domnul nostru peste toți dumnezeii.
6. Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.
7. A ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie le-a făcut; El scoate vânturile din vistieriile Sale.
8. El a bătut pe cei întâi-născuți ai Egiptului, de la om până la dobitoc.
9. Trimis-a semne și minuni în mijlocul tău, Egipte, lui Faraon și tuturor robilor lui.
10. El a bătut neamuri multe și a ucis împărați puternici:
11. Pe Sihon împăratul Amoreilor și pe Og împăratul Vasanului și toate stăpânirile Canaanului.
12. Și a dat pământul lor moștenire, moștenire lui Israel, poporului Său.
13. Doamne,
numele Tău este în veac și,
pomenirea Ta în neam și în neam.
14. Că va judeca Domnul pe poporul Său și
de slugile Sale se va milostivi.
15. Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri făcute de mâini omenești.
16. Gură au și nu vor grăi, ochi au și nu vor vedea.
17. Urechi au și nu vor auzi, că nu este duh în gura lor.
18. Asemenea lor să fie toți cei care ii fac pe ei și toți cei ce se încred în ei.
19. Casa lui Israel, binecuvântați
pe Domnul; casa lui Aaron, binecuvântați
pe Domnul;
20. Casa lui Levi, binecuvântați
pe Domnul; cei ce vă temeți
de Domnul, binecuvântați
pe Domnul.
21.
Binecuvântat este Domnul din Sion,
Cel ce locuiește în Ierusalim.