View Single Post
  #2  
Vechi 09.09.2023, 11:51:58
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 323
Implicit

Nu întîmplător până la urmă a eșuat și referendumul pentru definirea familiei din 2018, tot pe fondul pasivității masive a clerului BOR, asta deși IPS Streza încercase ani la rînd să se profileze ca fiind unul dintre „curajoșii” Sinodului BOR în astfel de chestiuni, probabil visând și la ceva titluri de glorie.

Apropo de context, parcă prin 2019 IPS Streza fusese invitat la Sibiu la o întrunire a fostei Coaliții pentru Familii, atunci într-o formă redenumită, asta deși poate n-ar fi trebuit să îl mai invite, avînd în vedere rezultatul referendumului.

În primul rînd că IPS Streza nici măcar nu a cerut iertare pentru conducerea BOR, deși ei au fost și sînt principalii responsabili și vinovați pentru eșecul referendumului, idee la care au început să achieseze și unii jurnaliști (și pot da și nume, dacă e cazul); bine, în mod normal, personajul nu mai trebuia invitat, avînd în vedere prestația preoțimii la pregătirea referendumului, neimplicare care se explică în primul rînd prin pasivitatea masivă a ierarhilor, dar dacă totuși a fost invitat, ar fi fost de un minim bun simț să își ceară iertare într-un mod cât mai umil în fața auditoriului care se chinuise cu implicarea socială pentru strângerea de semnături și în general activitatea de ONG specifică în cazul respectiv.

În al doilea rînd, Streza a început la un moment dat să se „dea lovit”, că, cică, ar fi fost „un proces”, ar fi fost „dat în judecată” sau ceva de genul pentru contextul de dinainte în general, pentru participarea la context. Din câte știu, nu am auzit nici la vremea respectivă și nici până acum ca să fi existat vreo informație publică în acest sens; eventual poate i s-o fi făcut vreo plângere pe la CNCD, însă nu cred că asta ar putea fi numită „dare în judecată”. Oricum, prestația personajului a fost atât de jalnică din acest punct de vedere, de, dacă era cineva în locul lui Gheorghiu sau altcuiva din conducere, mai, mai că s-ar fi „cuvenit” să se simtă „vinovat” pentru așa-zisa problemă a IPS-ului Streza. Mai, mai că în loc să vină el să își ceară iertare plin de umilință, parcă se duceau lucrurile în direcția că ar fi trebuit cei din conducerea fostei CpF să își ceară ei iertare, ba poate chiar să „aibă probleme”, pentru închipuita „dare în judecată” a lui Streza. Aproape că a fost o tentativă de inversare a vinovaților, probabil pe principiul că „lui i se cuvine”, el „își permite” să aibă astfel de abordări lipsite de cel mai elementar bun simț și de „obraz”.
Reply With Quote