[RappY]

XVII. Călătoria la Betleem

1. Iată că veni poruncă de la împăratul Augustus să se facă recensământul locuitorilor din Betleemul Iudeii. Atunci Iosif își zise: "Mă duc să-i înscriu pe fiii mei, dar ce să fac cu Maria: s-o trec ca soție? Mi-e rușine. Ca fiică? Dar toți fiii lui Israel știu că n-am nici o fiică. În ziua Domnului facă-se după voia Domnului!".

2. Puse dar șaua pe spinarea măgăriței și o așeză deasupra pe Maria. Unul din feciorii lui ținea frâul, iar Iosif mergea pe-alături. Când ajunseră la vreo trei mii de pași de Betleem, Iosif întoarse capul și văzu că Maria suferea. Își zise în gând: "Tare o mai chinuie pruncul din ea!". Mai întoarse o dată capul și o văzu râzând. Atunci îi zise: "Ce-i cu tine, Maria, ba ești veselă peste poate, ba întristată?!". Iar Maria răspunse: "Văd două popoare înaintea ochilor: unul plânge și se zbuciumă, altul se bucură și se veselește".

3. La jumătatea drumului Maria grăi către Iosif: "Dă-mă jos de pe măgăriță căci pruncul din mine vrea să-l scot la lumină". El făcu întocmai și o întrebă: "Unde să te duc, ca să te feresc de ochii lumii? Prin preajmă nu se află nici o casă".

XVIII. Nașterea lui Isus

1. Până la urmă au găsit o peșteră. Iosif intră, o lăsă pe Maria în grija fiilor săi, iar el plecă să caute o moașă evreică prin ținutul Betleemului.

2. Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul și l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului și am văzut-o nemișcată. Păsările își încetară zborul. Am privit pe pământ și am văzut câțiva oameni așezați în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-l luau și ducându-l la gură nu-l duceau. Toți stăteau cu ochii spre cer. Era și o turmă de oi la păscut, care însă nu se mișca din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu și am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi dintr-o dată toate-și reluară mersul lor firesc.

XIX. Peștera luminoasă

1. Și, iată, o femeie care cobora de la munte se opri și mă întrebă: "Încotro, omule?". Eu răspund: "Merg să caut o moașă evreică". Ea mă întreabă iar: "Ești din Israel?". "Da", răspund eu. Ea din nou către mine: "Dar cine-i femeia care naște în peșteră?". "Logodnica mea", zic eu. Ea mai departe: "Așadar nu ți-e nevastă?! ". Atunci îi vorbesc așa: "Fata se numește Maria, a crescut în Templul Domnului și, cu toate că trebuia să-mi fie soție, nu-mi este. A rămas grea de la Duhul Sfânt". Atunci moașa îl întrebă "E-adevărat ce-mi spui?!". Iosif răspunse: "Vino și vezi! ". Și au plecat împreună.

2. Când au ajuns au văzut că peștera era umbrită de un nor luminos. Atunci moașa strigă: "Azi s-a înălțat sufletul meu, căci ochii mei văzură lucruri neobișnuite! S-a născut mântuire pentru Israel!". Apoi norul a început să se ridice. Înăuntrul peșterii străluci o lumină atât de puternică, încât n-am putut-o suporta. Apoi se ridică și lumina, iar din ea apăru noul născut care-și întindea gura după sânul maicii sale. Moașa strigă iar: "Mare a fost pentru mine ziua de azi, căci am văzut minune nouă!".

3. Ieșind din peșteră moașa o întâlni pe Salomeea" și-i zise: "Salomee, Salomee, uite ce minune s-a-ntâmplat: o fecioară a născut prunc!". Dar Salomeea răspunse: "Să trăiască Domnul Dumnezeu, n-am să cred că o fecioară a născut decât după ce voi încerca eu însămi cu degetul starea trupului ei".

XX. Salomeea necredincioasa

1. Atunci moașa s-a întors în peșteră și i-a zis Mariei: "Întinde-te, fecioară, căci în jurul tău e-o mare neînțelegere". Dar abia vârî Salomeea degetul între picioarele Mariei, că începu să urle de durere: "Vai mie, necredincioasă și nelegiuită! Fiindcă l-am ispitit, Dumnezeu cel viu mi-a ars mâna".

2. Apoi a îngenunchiat în fața Atotstăpânitorului și a zis: "Dumnezeule al părinților mei, amintește-ți că sunt din neamul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacob. Nu mă da drept pildă fiilor lui Israel, ci îngăduie să mă întorc la săracii mei. Căci Tu știi, Stăpânitorule, că am vindecat în numele Tău și de la Tine am luat răsplată".

3. Și iată că un înger al Domnului a stat deasupra ei și i-a zis: "Salomee, Salomee, Domnul ți-a ascultat rugăciunea. Ia pruncul în brațe și te vei vindeca!".

4. Atunci Salomeea a luat pruncul în brațe și a zis: "Mă închin în fața Celui născut spre a fi rege al Israelului". Pe loc mâna i s-a vindecat și a ieșit din peșteră izbăvită. Dar un glas necunoscut îi porunci: "Salomee, Salomee, nu vorbi nimănui de minunile pe care le-ai văzut, până când pruncul nu va intra în Ierusalim!”.

XXI. Închinarea magilor

1. Iosif se pregăti să plece spre Iudeea. În Betleem se iscă mare zarvă, fiindcă veniseră câțiva magi care tot întrebau unde este Regele iudeilor cel abia născut. "Noi - ziceau ei - am văzut steaua lui către răsărit și am venit să I ne închinăm".

2. Auzind Irod lucrul acesta se cutremură. Trimise îndată slujitori să-i caute pe magi, apoi îi chemă la el pe mai marii preoțimii și-i întrebă: "Unde stă scris că se va naște Mesia?". Preoții răspunseră: "În Betleemul Iudeii, așa stă scris". Și-i lăsă în pace. După aceea îi întrebă pe magi ce semn au văzut despre Regele nou născut. Iar magii răspunseră: „Am văzut o stea uriașă care strălucea atât de tare, încât toate celelalte stele din jurul ei se stinseră și nu se mai zăreau. Așa ne-am dat seama că se născuse Regele Israelului și am plecat să I ne închinăm".

3. Magii și-au continuat drumul până la peșteră călăuziți de stea. Aceasta rămase deasupra, în timp ce magii intrară și, văzând pruncul lângă maica sa, Maria, începură să scoată daruri alese din desagi: aur, smirnă și tămâie.

4, Apoi, sfătuiți de înger să nu treacă prin Iudeea, se întoarseră pe alt drum în țara lor.

XXII. Uciderea pruncilor

1. Aflând Irod că magii și-au bătut joc de el se înfurie peste măsură, își chemă ucigașii plătiți și le porunci: "Omorâți copiii de până la doi ani! ".

2. Maria se înspăimântă când auzi că pruncii sunt smulși de la sânul mamelor. Îl luă pe Isus, îl înfășură în scutece și-l așeză în ieslea boilor.

3. Elizabeta, ruda ei auzind și ea că ucigașii regelui umblă după Ioan, își luă pruncul și fugi cu el în munți să-i caute ascunzătoare. Dar nu găsi nici un loc potrivit. Atunci, sfișiată de durere, Elizabeta strigă: "Munte al lui Dumnezeu, primește la adăpostul tău o mamă cu prunc mic!". Și îndată muntele se deschise și o primi înăuntru. O lumină puternică îi însoțea mereu, căci îngerul Domnului mergea cu ei și le purta de grijă.

XXIII. Uciderea marelui preot Zaharia

1. În timpul acesta Irod îl căuta cu înverșunare pe Ioan. Trimise câțiva slujitori de-ai săi la Zaharia, ca să-l întrebe unde și-a ascuns copilul. Dar Zaharia le răspunse: "Eu sunt un biet slujitor al lui Dumnezeu și am grijă numai de Templul Domnului. Nu știu unde se află fiul meu".

2. Când slujitorii îl înștiințară pe Irod, acesta clocotind de mânie zise: "Fiul lui va ajunge să domnească în Israel". Și trimise încă o dată oameni la Zaharia, ca să-l întrebe: "Spune drept unde stă ascuns fiul tău? Știi bine că viața ta e în mâinile mele".

3. Zaharia răspunse așa: "Dacă-mi iei viața, mucenic al Domnului voi fi. Stăpânitorul va primi la El sufletul meu, căci ai vărsa sânge nevinovat în pridvorul Templului". În zorii zilei l-au omorât pe Zaharia. Fiii lui lsrael nu știau nimic.

XXIV. Descoperirea omorului

1. Când au sosit preoții la ceasul consacrat salutului, Zaharia n-a ieșit să-i întâmpine ca de obicei și să le dea binecuvântarea. Ei au hotărât să-l aștepte, căci așa se cuvenea - să rostească o rugăciune și să slăvească pe Cel de Sus.

2. Văzând însă cât de mult întârzie se înspăimântară. Atunci unul dintre ei își luă inima-n dinți și intră în Templu. Aici zări sânge închegat lângă altar și auzi o voce care-i zise: "Zaharia a fost ucis, iar sângele nu i se va șterge până când nu va veni răzbunătorul său". Auzind acestea îl cuprinse frica. Ieși repede să le spună și celorlalți preoți.

3. Prinzând mai mult curaj au intrat cu toții și au văzut ce s-a-ntâmplat. Atunci s-a prăbușit o bucată din tavanul Templului, iar ei și-au sfâșiat veșmintele de sus până jos. Trupul mortului nu l-au găsit. I-au găsit doar sângele închegat. De aceea, făcându-li-se frică, au ieșit în grabă și au vestit întregului popor că Zaharia a fost omorât. Așa au aflat toate triburile, de-au ținut doliu după el și l-au bocit trei zile și trei nopți.

4. Iar după trei zile s-au adunat preoții, ca să aleagă cine va sta în locul lui. Și sorții au căzut pe Simeon. Acesta fusese înștiințat de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până nu-l va vedea pe Mesia întrupat.

Epilog

1. Iar eu, Iacov, cel care am scris această cronică, m-am retras în pustiu până când s-a potolit zavera stârnită la moartea lui Irod. Aici l-am proslăvit pe Dumnezeu Stăpânitorul, Cel ce mi-a dat inspirația și înțelepciunea să o scriu.