Sfinții doctori fără de arginți Cosma si Damian din Asia Mică
1 noiembrie
În cadrul Sfântului Maslu, după ce preotul unge bolnavul, putem auzi „Părinte Sfinte, doctorul sufletelor și al trupurilor, Cela ce ai trimis pre Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala și să ne răscumpere din moarte, vindecă pre robul Tău (nume) de neputința sufletească și trupească ce-l cuprinde (...) cu ale Sfinților și tămăduitorilor fără de arginți Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon (...)” Dar cine sunt Cosma și Damian și ce sunt doctorii fără de arginți? Sunt sfinți doctori ce au tămăduit alfel: în loc să tranzacționeze cu oamenii, au tranzacționat cu Dumnezeu. Au dat rugăciuni pentru har și nu le-a mai trebuit plată pentru serviciile prestate, îndeplinând astfel cuvintele mântuitorului: „în dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). În cazul sfinților Cosma și Damian, avem 3 perechi de sfinți cu acest nume în calendar, cei mai cunoscuți fiind cei din Roma, prăznuiți de 1 iulie. Astăzi, însă, prăznuim pe Cosma și Damian din Asia Mică, doctori ce au trăit în veacul al IV-lea în Imperiul Roman. Aceasta este singură pereche ce nu a fost martirizată, fiind inițial înmormântați separat, deoarece, într-o zi, o femeie a reușit să-l convingă pe Damian să primească trei ouă pentru vindecarea ei, ceea ce l-a revoltat pe Cosma. Dar, printr-o minune, s-a clarificat că Damian a acceptat ouăle din respect pentru Dumnezeu, nu ca plată, convingând astfel lumea să-i îngroape pe frați împreună.
Tropar: Sfinților cei fără de arginți și de minuni făcători, cercetați neputințele noastre; în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.
---------------------------------
Săptămâna următoare: 8 noiembrie (miercuri): Soborul Sfinților Mihail si Gavriil și al tuturor cereștilor puteri