Eu cred ca la nastere si in copilaria frageda fiecare om e capabil sa vada mai clar realitatea inconjuratoare (dar nu stie ce vede) si chiar lucruri pe care oamenii maturi n-au cum sa le vada pentru ca ei si-au pierdut "claritatea vederii" din cauza limitarilor vietii de fiecare zi. In copilarie omul nu are aceste limitari, insa nu este crezut, dar pe masura ce creste, omul isi pierde puritatea vederii fiindca "invata" sa se preocupe tot mai mult pentru a-si asigura lucruri matreriale/trecatoare/inutile.
La maturitate, unii oameni, in special monahii, isi pot recapata aceasta vedere daca se interiorizeaza si se indeparteaza tot mai mult de obiectivele vietii lumesti, dedicandu-se vietii spirituale.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)
|