[Moroco]

În prealabil postat de Iorest

Contează şi notorietatea publică în alegerea unui Patriarh fiindcă din peste 50 de ierarhi puţini identifică cine e de pildă Teofil de Iberia, dar 90% ştiu cine e ÎPS Teodosie.

ÎPS Teodosie a fost şi la Bucureşti pe vremea când avea titulatura de Snagoveanul, deci omul ştie cum funcţionează cancelaria patriarhală,are şi habar şi figură de Patriarhabil şi ar asuma o linie de biserică luptătoare care ştie când să spună nu statului.

Si io care credeam ca in Dumnezeu si in Domnul nostru Iisus Hristos-Cuvantul ar trebui sa ne punem nadejdea.

Pentru scaunul de viitor patriarh mai bine se incadreaza d-l Vasile Banescu, pentru ca mesajele sale sunt actuale si crestin-ortodoxe si nicidecum trufash, terorist-mortodoxe.

Uite un exemplu de mesaj pastoral de sfarsit si inceput de an:

D-l V. Banescu
La sfârșit nu este sfârșitul.
Orice sfârșit, inclusiv de an, ne solicită speranța și imaginația.
Prima nu e optimism juvenil, a doua nu e portal spre utopic și inutil.
Ambele pot fi convertite în virtuți morale. Așa le stă cel mai bine. Așa ne stă cel mai bine în compania lor.
Să sperăm, mobilizându-ne lăuntric spre înnoire, inclusiv a minții, să facem apel la imaginația noastră morală, orientată realist și agapic spre celălalt, că vom intra într-un nou an mai bun(i), mai bogat(i) în împlinirea celor câteva lucruri care contează cu adevărat...
Să începem prin a le identifica!
Să sfârșim prin a ne bucura!
La mulți ani!

Uite inca un mesaj foarte util mortodocsilor sovietizati cuprinsi de trufie.

D-l V. Banescu
Siluirea îndelungată a religiosului autentic de către politicul abuziv antropocentric, conduce la o dependență în timp a victimei de agresorul ei, la poluarea gravă a mesajului religios, la instrumentalizarea și transformarea sa în vehicul ideologic, la capturarea Bisericii în iluzia unei teocrații funcționale în modernitate, la birocratizarea sa despiritualizantă, la supunerea sa față de statul Leviatan care o sedează cu variabile doze de putere și apoi o înghite lacom.
Cum perfect întemeiat observa gânditorul creștin Nicolás Gómez Dávila, funcția Bisericii nu e aceea de a adapta creștinismul la lume și nici măcar aceea de a adapta lumea la creștinism, ci aceea de a menține o „contralume” în lume.
Analizând „filosofia lui Dostoievski”, filosoful creștin existențialist rus Nikolai Berdiaev observă la rândul său lucruri neliniștitoare în întâlnirea dintre puterea seculară și Biserică:
„Ideea teocrației se află într-un inevitabil conflict cu libertatea creștină, e un refuz al libertății.
Libertatea lui Hristos e posibilă doar în cazul renunțării la pretențiile puterii pământești. Însă teocrația presupune inevitabil stăpânirea pământească.
Teocrația trebuie să accepte inevitabil coerciția, trebuie să nege libertatea spiritului, libertatea conștiinței, iar în raport cu statul ea închide în sine o înclinație spre anarhie.
Trăsătura e tipic rusească, poate că ascunde o boală rusească. În starea de spirit apocaliptică se aglindește originalitatea spiritului rus, de ea se leagă sensibilitatea față de viitor.
Dar în starea apocaliptică rusă există și ceva nesănătos, o insuficiență a vigorii spirituale. Starea apocaliptică a poporului rus nu l-a ferit de ispitirea răului antihristic.
„Intelighenția", dar și „norodul" au pășit prea ușor pe calea celor trei ispitiri, au refuzat libertatea primordială a spiritului.”
Cel mai adesea refuzul libertății și cedarea în fața ispitei ideologice sfârșesc în crimă.
Crimă în masă.

Dar nu vi se pare jignitor si hulitor sa discutam de urmatorul patriarh in timp ce cel curent, cel pe care ni l-a dat Bunul Dumnezeu e sanatos si in mare putere de lucru duhovnicesc si capacitate inflacarata de Cuvantare?