Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional
Contează puțin și notorietatea publică dar dacă vorbim despre un slujitor al Bisericii, contează și cum ți-ai câștigat-o. Iar ÎPS Teodosie și-a câștigat notorietatea exclusiv prin scandaluri.
Niciunul din cei 90% nu cunoaște vreo faptă creștină a lui Teodosie. Îl cunosc doar din scandalurile pe care le-a provocat (intrări pe șpagă la facultate, plagiate cu nemiluita, prietenie gay cu diverși pesediști, deturnarea fondurilor europene, mascarade în timpul pandemiei, haine scumpe cu trenă de doi metri, etc.).
Notorietate are și Irinel Columbeanu.
Dar asta nu-l face eligibil pentru vreo funcție bisericească.
Eu cred că nu vedetismul e calitatea necesară unei slujiri precum cea de patriarh. Ci dimpotrivă, discreția, smerenia, modestia.
|
Toate le-ai tradus greșit, în primul rând nea bănescu merge pe la televiziunea digi 24 care e divizie de presă, e U.M. controlată de un om de afaceri maghiar.
Vedetism e la Bănescu, el o arde ca un firoscos mereu afectat, ca un geniu neînțeles de prostime în sferele lui înalte închipuite.
Deci cum de el nu e bănuit că e securist din moment ce are conivențe cu mediile astea și nu se poate scăpa să fie tras pe linie moartă, deși are deja impedimente și probleme de imagine cu soțiile, și viața personală tulbure care afectează și imaginea bisericii.
Plus că nu știm câți bani ia Bănescu de la trustul trinitas poate e vorba de mii de euro lunar, ca jegul să-mi insulte unul din ierarhii cei mai dinamici și să provoace stări de scandal și tensiune în Biserică în mod total nediplomatic și contrar fișei postului.
Trebuia să fii prost rău să dai șpagă să intri la facultate, sau să termini, cred că oricine e serios termină Ovidius din Constanța, a făcut bine destul Teodosie tu cum ai mărturisit în pandemie când la Tomis prefectul PNL trimitea jandarmeria și instituții de forță să fie oameni scoși din timpul slujbei că făceau păcatul de a se aduna la rugăciune ?
A fost o stare normală în Pandemie după tine să slujim învierea cu ușile ferecate și jandarmeria pe post de bâtă împotriva enoriașilor ?