Pentru unii a inceput postul nasterii Domnului de Craciun, pentru altii incepe abea peste 13 zile ca in Cer. Sa ne bucuram in Domnul Iisus Hristos-Cuavntul si unii si altii postind impreuna.
Prin
post sa iesim din
depresia intretinuta de pacat, patimi, lumea ”buna” a conflictului smintit[
depresia intretinuta de prostie incat sufletul-duhovnicesc se chirceste suferind placerile sclaviillor ca intr-o puscarie a cruzimii prin nemultumiri de Dumnezeu pana la revolta si iesire din minti agresiv-depresive-triste, autovictimizari false si ipocrite, vaitari si plangeri de aproape pana la razbunari in loc sa ne vaitam si sa plangem pe aproape pana la mangaieri nepacatoase, reprosuri pentru dadorii inchipuite, false, absurde, necuviinte, lipse de respect, badaranii, indrazneli corcite, betii-fermecari-incantari de sineele mare nascocitor de faradelegi stiintifice, dedari la rele, la rau, la mandriile neascultarii si necredintei plina de trufii si arogante, la placeri labordelatoare mai presus de orice de parca ai fi in ”suflet” o balta-troaca de hranit purcelasii demonizati si scrofitele tinere carora ai vrea sa le dai satisfactiile tupeului razbunarii pripite, a lepadarii si trdarii prin marcajul cipuitor al hulei si injuraturii cu blestem, lenevindu-te si dormitand apoi in tradare, in inhaitare, in schimbari de apartenenta ca in pace si preteshug, lansandu-te in vorbarie desarta pentru inselari profitoare si pentru inselaciuniuni mamoniace parvenitoare sub nume de mare (rau) si insemnat prin semne si vrajitorii pline de coincidentele ghinionorockului meloman armonic si bucataricesc-actoricesc impostor adancit in impostura si ura hulpava, asa ca grozavii ce se dau prostii chiar fiind prosti, dementi de prosti, prea primitori de "buni" la suflet ca sa mance toate jertfele idolesti cu idoli cu tot dupa ce au doborat zidurile si pietrele din calea spre ele, spre troaca din baalta, modelul lor de viata, troaca demonilor tuturor patimilor pacatoase si trufase, ravnind sa vina prin ei ispita si raul ala care vine, de care tuturor le e frica, ei ravind sa-l faca, de grozav de prosti ce sunt, ca sa se laude ca beroii victimelor "vrednice". Acolo-i mocirla in care colacaie ispitele ce se satisfac fara numar, acolo in caderea mintii duhovnicesti teologice in carnea interioara, inima-stomac-plaman-matze-sex si din amestecul asta rezultand un fel de ”sufelt” de baalamucinceai de barihuana asezonat cu fructe de mare somitate stiutoare ce uita complet de Credinta evitand dinadins pe adevaratul Mesia (solutia cea buna la orice problema... de iubire).]
Vasile Banescu, purtatorul de Cuvant:
”
Postul
Lucidă revenire în sine, adunare a minții din risipire, civilizare a inimii, domesticirea poftelor, potolirea patimilor.
Atenție morală orientată intens spre C/celălalt.
Iertare și împăcare.
Efortul detoxifiant al abținerii de la comiterea răului de orice fel în relația cu sine și cu ceilalți.
Privilegierea binelui concret pe care îl putem face altora, iertând, ajutând, dăruind.
A posti nu înseamnă a te înăcri. Postul în cunoștință de cauză nu-ți compune o morgă trist contemplativă, grijuliu afișată în public, nu-ți inspiră o orgolioasă comparare cu alții care nu postesc sau vreo mustrare aspru moralizatoare, inclusiv de la altar, ci sobrietate, reflexivitate și măsură în toate.
Postul nu e o seacă obligație impusă de la vlădică până la opincă, ci un necesar imperativ duhovnicesc, o îmbrăcare smerită a hainei sale despătimitoare după măsura neputințelor cu care ne luptăm fiecare.
Recuperare a libertății pierdute prin împătimire.
Un mic exercițiu ascetic de renunțare la ceea ce ne învârtoșează, o luptă cu sinele egolatru pentru ștergerea fie și temporară a acestuia, a indiferenței, zgârceniei, disprețului, silei și agresivității în relația cu celălalt.
Bunăvoință, blândețe și - prin abolirea iadului urii și al vrajbei - împăcare și bucurie.
Postul înseamnă nu doar lupta cu „nebunia stomacului” lacom (gastrimargia), domesticirea fiarei acestuia, ci și lupta cu pofta de vizibilitate, cu dorința acerbă de a fi primul, călcându-i în picioare pe alții.
Postul coincide și cu ieșirea din cușca rece a egoismului și întâmpinarea caldă a aproapelui, inclusiv a celui împovărat de patimile pe care încercăm să nu i le mai judecăm, măcar pentru faptul că ale noastre ar putea fi mai mari și chiar mai multe.
Postim nu doar abținându-ne temporar de la anumite alimente, un exercițiu volitiv plin de sens, întrucât ne înviorează gândirea și ne ușurează lupta cu alte patimi, ci mai ales de la devorarea celorlalți prin bârfă și critici demolatoare, de la uciderea relației cu ei prin trădări, calomnie, ignorare și crudă nepăsare.
Postul, inclusiv ca răstignire a timpului inutil risipit și pierdut, este și răstignire a voii (nevoință), a puzderiei de pulsiuni egoiste, a lăcomiei desfiguratoare.
O cumințire lăuntrică prin renunțare, o civilizare a barbarului care devenim mânați exclusiv de instincte. O adâncă raționalizare.
Există inclusiv un post al cuvintelor, al ochilor, al urechilor. Al simțurilor noastre sălbăticite, bulimice, dezordonate. Contează enorm ce și cum vorbim, ce privim, ce ascultăm, cu ce ne umplem gândurile, precum și lupta tăcută cu ele.
Există și un post „mediatic”, care include greaua încercare de ieșire din adicția față de contemplarea narcisică a propriei imagini răsfrânte în social-media, față de folosirea excesivă a tehnologiei care ne artificializează relațiile și ne ofilește firava viața spirituală, ținându-ne departe de oameni dragi, de cărți, de liniște, de necesara „adunare a minții” din risipirea ei cea de toate zilele.
Postul este, în esență, o formă de luptă spirituală cu „marele dezbinator” care nu ratează ocazia de a ne ispiti și asedia mai intens chiar în perioada în care ne străduim să devenim puțin mai atenți și mai buni, încercând să ne determine neobosit deraierea și capitularea, să ne împingă pe „calea cea largă” a comodităților și inerțiilor deja bine consolidate.
Postul unit cu rugăciunea și milostivirea poate deveni scut și antidot împotriva răului cu multe chipuri, prezent abundent în lumea noastră din care discernământul, cumpătarea, cuviința, bunele maniere și esențialul bun-simț au fost progresiv și progresist evacuate.
Prin post le putem redobândi, fie și temporar.
Ridicându-ne și mergând mai departe pe Cale.”