Că sa mă cert cu mine însumi,că și-asa sunt bipolar,o sa vin tot eu cu niște contraargumente foarte puternice de la sfinții părinți....Care pur și simplu au făcut "mișto" de niște concepte care efectiv depășesc cu mult sfera lor de artificii dogmatice și oratorie....
Iată ce spun acești Titani....Se pare că și Grigorie de Nissa este uneori bipolar...
379 d.Hr., Grigore de Nyssa: "[Dacă] cineva ar căuta cu atenție, va găsi că învățătura lor este adusă în mod inevitabil la aceasta. Ei ne spun că unul dintre înțelepții lor a spus că el, fiind aceeași persoană, s-a născut ca bărbat și apoi și-a asumat forma unei femei, a zburat în jurul cu păsările, a crescut ca un tufiș și a obținut viața unei creaturi acvatice - și cel care a spus aceste lucruri despre el însuși nu a mers departe de adevăr, în măsura în care pot judeca, că astfel de doctrine - de a spune că cineva ar fi trecut prin multe schimbări - sunt cu adevărat potrivite pentru gălăgia broaștelor sau coțofenelor sau prostia peștilor sau insensibilitatea copacilor" (Crearea Omului 28:3).
380 d.Hr., Ambrozie de Milano: "Este o minune că, deși ei [păgânii]... spun că sufletele trec și migrează în alte corpuri... Dar cei care nu au fost învățați să se îndoiască [de înviere]. Pentru noi, cei care am citit Legea, Profeții, Apostolii și Evanghelia, nu este permis să ne îndoim" (Credința în Înviere 65-66).
380 d.Hr., Ambrozie de Milano: "Dar este oare opinia lor preferabilă cea care spune că sufletele noastre, când au ieșit din aceste corpuri, migrează în corpuri de animale sau ale altor creaturi vii?... Căci ce este atât de uimitor ca să credem că oamenii ar fi putut fi schimbați în forme de animale? Cu toate acestea, cât de mare ar fi mirarea, ca sufletul care stăpânește omul să-și asume natura unei fiare atât de opuse celei a omului și, fiind capabil de rațiune, să poată trece la o creatură irațională, decât ca forma corpului să fi fost schimbată?" (Credința în Înviere, 127).
391 d.Hr., Ioan Gură de Aur: "În ceea ce privește doctrinele asupra sufletului, nu există nimic excesiv de rușinos pe care ei [discipolii lui Platon și Pitagora] nu l-au spus, afirmând că sufletele oamenilor devin muște și țânțari și tufișuri și că însuși Dumnezeu este un [asemenea] suflet, cu alte indecențe asemănătoare... Uneori spune că sufletul este din substanța lui Dumnezeu; alteori, după ce l-a înălțat astfel imodest și impius, excelează din nou într-un mod diferit și îl tratează cu insultă, făcându-l să treacă în porci și măgari și alte animale de mai mică considerație decât acestea" (Omilii la Ioan 2:3, 6).
393 d.Hr., Vasile cel Mare: "Evitați absurditățile acestor filozofi aroganți care nu se rușinează să-și asemene sufletul cu cel al unui câine, care spun că au fost în trecut femei, arbuști sau pești. Au fost vreodată pești? Nu știu, dar nu mă tem să afirm că în scrierile lor arată mai puțin sens decât peștii" (Cele Șase Zile ale Lucrării 8:2).
189 d.Hr., Irineu de Lyon: "Putem submina învățătura lor despre migrația de la un corp la altul prin această constatare - că sufletele nu-și amintesc absolut nimic din evenimentele care au avut loc în stările lor anterioare de existență. Căci dacă au fost trimise cu acest obiectiv, acela de a avea experiență în fiecare fel de acțiune, trebuie neapărat să păstreze amintirea acelor lucruri care au fost deja îndeplinite, pentru a putea completa ceea ce le mai lipsea, și nu să-și cheltuiască nefericit muncind fără întrerupere în aceleași activități. . . . În ceea ce privește aceste obiecții, Platon . . . nu a încercat niciun fel de dovadă, ci a răspuns pur și simplu dogmatic că atunci când sufletele intră în această viață, sunt determinate să bea uitare de către acel demon care veghează la intrarea lor, înainte de a efectua o intrare în corpurile. Îi scăpase faptul că a căzut într-o altă, mai mare încurcătură. Căci dacă paharul uitării, după ce a fost băut, poate șterge memoria tuturor faptelor săvârșite, cum, O Platon, obții cunoașterea acestui fapt . . . ?" (Împotriva Eresiilor 2
1-2).
197 d.Hr., Tertulian: "Haideți acum, dacă un filosof afirmă, așa cum susține Laberius, urmând o opinie a lui Pitagora, că un om poate avea originea sa dintr-o măgăoaie, un șarpe dintr-o femeie, și cu pricepere în vorbire întoarce fiecare argument pentru a-și susține opinia, nu va câștiga el acceptare [printre păgâni], și nu va lucra cu o anumită convingere că din cauza aceasta ar trebui să se abțină de la consumul de carne animală? Poate cineva să fie convins că ar trebui să se abțină, ca, în cazul în care în carnea sa de vită ar mânca vreun strămoș al său? Dar dacă un creștin promite reîntoarcerea unui om dintr-un om și chiar a lui Gaius [înviat] din Gaius . . . nu li se va . . . da ascultare. Dacă există vreun temei pentru mișcarea în sus și în jos a sufletelor umane în diferite corpuri, de ce nu ar putea să se întoarcă chiar la materia pe care au părăsit-o . . . ?" (Apologie 48).