Citat:
O altă încercare ce a măcinat din temelii viața deținuților a fost foamea; foame redată cu autenticitate în poeziile lui Radu Gyr și Nichifor Crainic; foamea cronică, insuportabilă, care a umilit, a degradat și a pus în situații de compătimit pe mulți dintre deținuții incapabili să suporte ceva ce depășea limitele răbdării. Cum era posibil ca, timp de 16 ani, să te roadă acest vierme neadormit, să nu te saturi niciodată și nici măcar să-ți potolești, cât de cât, foamea? Câtă voință, câtă răbdare, câtă înfrânare, le-a trebuit acestor deținuți, ca să supraviețuiască? Doamne! N-a fost o lună-două, un an-doi, ci 16 ani!
Ca fost student la medicină, cunoscând fiziologia și biochimia normală a omului, m-am întrebat întotdeauna care este limita de rezistență a omului la foame. Și mărturisesc că n-am găsit răspunsul.
Aș pune întrebarea și specialiștilor: este oare posibil ca timp de 16 ani, în interval de 24 de ore, masa să nu varieze decât între 600 și 900 de calorii (în ultimii doi ani ajunsese în jur de 1000 de calorii), iar în condițiile de pedeapsă, în jur de câteva sute? Cât privește valoarea nutritivă – hrana fiind alcătuită numai din deșeuri, ce nu se vindeau la aprozarele socialiste – comuniștii au găsit de cuviință ca ea să fie cum a fost…
Mâncarea era constituită din arpacaș, orz decorticat, rar fasole, varză, dovleci, gulii, cartofi, care nu se vindeau, și napi porcești. Iar carnea – resturi nevândabile: copite, bojoci, buze, pielițe și capete de animale care, în țările capitaliste nu s-ar fi dat nici măcar câinilor. Și toate acestea erau în bună parte alterate.
Îmi aduc aminte de un fapt pe care nu-l voi uita toată viața mea. Eram în curtea închisorii la Gherla, nu departe de bucătărie, când am văzut cum deținuții de drept comun scoteau din beciul secției a II-a capete de bovine intrate în putrefacție. Cu un băț lung introdus prin țeste, ca să fie ținute la distanță, – atât era de insuportabil mirosul – cărăușii fugeau cât îi țineau picioarele până la bucătărie. Aici le azvârleau într-un butoi cu apă, unde erau spălate și puse în cazane, pentru hrana deținuților politici.
|
Din „Mărturisiri din mlaștina disperarii” de Dumitru Bordeianu
Cântecul foamei
Nichifor Crainic
De voi fi fost cândva ciorchine,
Sunt azi o boală stoarsă-n teasc.
În flămânzenia din mine
Turnați o zeamă și renasc.
Îmi pipăi trupul cum se stinge,
Un borș cu știr l-ar încălzi,
Un fir de iarbă de-aș atinge
Fulgerător aș înverzi.
Lăsați-mi brațul de fantomă
Să rupă de pe crengi un măr,
Mușcând, m-ar umple de aromă
Și-aș mai trăi în adevăr.
În țara turmelor și-a pâinii
Visez o mână de ciuperci…
Lăsați-mă în rând cu câinii
La raiul unui blid de terci.
O, Milostivule, Tu Care
Cu doi ciortani și cinci colaci
Făcuși un munte de mâncare
Și saturași pe cei săraci,
Repetă, Bunule, minunea
Și-ndestulează mii de guri,
Iar mie-ascultă-mi rugăciunea:
Dă-mi doar un coș cu firmituri.
___________________________-
Recitată de Tudor Gheorghe:
https://youtu.be/XPXimA-8qZ0?t=53 (0:53)