Primul „canon” a fost Canonul Muratorian, care a fost compilat în anul 170 d.Hr. Canonul Muratorian a inclus toate cărțile Noului Testament, cu excepția Evreilor, Iacov, 1 și 2 Petru și 3 Ioan. În anul 363 d.Hr., Sinodul de la Laodiceea a declarat că numai Vechiul Testament (împreună cu o carte a Apocrifelor) și 26 de cărți ale Noului Testament (totul în afară de Apocalipsa) erau canonice și trebuiau citite în biserici. Sinodul de la Hipona (393 d.Hr.) și Sinodul de la Cartagina (397 d.Hr.) au afirmat, de asemenea, aceleași 27 de cărți ca fiind autoritare.
|