Citat:
|
În prealabil postat de veilur
Nu trebuie sa ne placa sa ne gandim la moarte, ci trebuie sa ne gandim, atat. Ca doar sfintilor le placea sa se gandeasca la moarte ca la momentul plecarii lor din aceasta lume la Dumnezeu, ei chiar se bucurau de moarte, ca se lepadau de trupul acesta slab si plin de neputinte, un trup care pentru noi isi gaseste alinarea numai in "sanatatea" pacatului crescut si ingrasat in noi. Noua nu ne place moartea pentru ca avem pacate, ne place viata asta, dar este bine sa meditam si asupra mortii si sa ne cercetam sufletele ca nu cumva sa ne prinda nepregatiti, ca tocmai eu acum ma gandesc la mine si nu ma vad in stare sa trec pragul mortii in liniste.
|
Pai tocmai asta e paradoxul la mine ca desi nu imi place, ma gandesc foarte mult la moarte.De fapt, e mai mult o teama ca as putea muri in orice moment, inainte sa imi recapat credinta si sa gasesc drumul spre Adevar. Si mai este si o frustrare si o revolta si o tristete ca atat bunicii, parintii, cat si eu si copiii mei si toata omenirea vom muri la un moment dat fara sa avem certitudinea ca exista si altceva dupa moarte...
Mai aveam ceva de adaugat: imi plac foarte mult cainii si puisorii pufosi si galbeni,si oarecum pisicile, buburuzele si broastele testoase, dar cred ca am arahnofobie, am o scarba si o frica de gandaci, urechelnite, tot felul de ganganii...desi sunt constienta ca sunt si ele doar niste fiinte mici care, ca si noi toti, nu vor decat sa traiasca...