Psalmul licuriciului
scaparici.
Era mic si nemultumit, ca un pui de suflet.
Il infricosa toate bunatatile care-l inconjurau. Daca tradez?.. isi spunea si se temea. Suferea de teama.
Il infricosau zanele, leprecorinteii, duhurile mici si mari ale padurii, care-l tarau in tradare, in nepasarea ca o pace, ca o cedare si nepasare si cand simtea ca a tradat se speria atat de tare ca nu mai putea face nimic altceva decat sa stea speriat, pierdut si cu greu cu greu revenea. Il speriau bagabonzii si golanii care-l amenintau cu bataia si de frica aproape murea daca ajungea la confruntare, daca discutia degenera pana-l calcau in picioare, pana-l batjocurea.
Avea multe de facut si de dus, avea multe responsabilitati si fiecare grija il dispera, il coplesea, il istovea doar la gandul ca trebuie sa faca fata, ca apareau evenimente neprevazute care stricau multe sisteme si el urma sa fie tras la raspundere, dat afara, in frig, fara bani, fara mancare. De asta era permanent intro stare de asteptare infricosata stiind ca oricand ceva rau se poate intampla si declansa. Desi trecura ani, nu se obisnuise si se pierdea cand venea avalansa ghinioanelor si a inmultimii evenimentelor care te baga in criza de timp, fiind amenintat cu umilirea, cu pedepsirea, cu iadul de catre sefi si beneficiari, cu justitia, cu politia.
Era mic si urat, sarac si neputincios si orice intalnire cu altcineva il dobora sufleteste simtind de la altii venind doar ura si trufie la adresa sa, doar ocari si interese, doar tupeu si nepasare pentru nevoile lui. Dar mai frica ii era de momentul in care ii revenea tradarea si trada chiar in timpul intalnirii, chiar in timpul discutiei, chiar in timpul mesei, a trairii comune, chiar cand vorbea, chiar cand era privit de altii. Se simtea murdar si se rusina, se infricosa caci ii era prea greu sa respecte curatenia si era multa curatenie peste tot de respectat si el nu reusea sa pastreze curat, asa ca se temea ca va fi mustrat, acuzat, certat si era certat mereu, intimidat si infricosat pentru ca orice facea si folosea se murdarea si orice purta se murdarea si el insusi era ca o sursa de murdarie care murdarea si spurca orice atingea si de asta iarasi se temea mult si gemea simtindu-se ca o povara grea.
Simtea deci doar frica si tradare, ispita de tradare si ispita de cedare sub amenintare si nepasare mituitoare, traia ca intrun cosmar al soarecelui caruia i se arata pisica iar altadata bucatica de branza, cashul, era ca un soarece chinuit de uratenia sa, speriat ca oricand poate fi calcat pe coada, fiind prins, alungat si urat de toti pe motiv c-ar fi o faptura daunatoare, care aduce boli si ghinioane, mizerie si zgomote ciudate noaptea, care se baga peste tot si roade tot stricand tot ceea ce exista. Dar el nu era un soarece ci licuriciul scaparici si blestemul lui cel mai mare de care se temea cel mai mult era ca putea sa gaseasca gaura, putea sa gaseasca scaparea, si gasind cu pragmatism varianta optima de rezolvare a oricarei probleme se semetea cu mintea si desi parea mic si prost, neputincios, pufos, incalcit, neinsemnat, amarat, el defapt in mintea sa se mandrea cu scaparea sa si mandrindu-se cadea si se ardea, se ardea, se ardea si suferea, muuult suferea si se speria si traia mult in spaima asta care-l coplesea.
Insa a venit intelepciunea inaripata ingereste si l-a intrebat?
Oare n-ai aflat micutule pui de suflet ca daca tradezi exista pocainta?
Oare n-ai aflat ca a avea frica pentru ca nu cumva sa cazi in ispita, sa nu pacatuiesti, asta e maica cea buna a intelepciunii?
Oare n-ai aflat ca indelunga rabdare a fricii in chinuri, ispite, frici si neputinte, in ocari si haituiri, in amenintari si presiuni, in santaje emotionale si parasiri, in griji si responsabilitati ale unor mari lucrari, in asteptarea oricaror evenimente neprevazute periculoase este lucrarea prin care iti vei mantui sufletul, cu conditia sa ramai de partea cea buna pe care ti-ai ales-o si sa iubesti rabdand pana la sfarsit, nu sa urasti, nu sa te plangi de altii, nu sa acuzi, nu sa condamni, nu sa te victimizezei ca sa te razbuni?
Deci licuriciule scaparici, nu mia plange ci te bucura... caci aceast cosmar al fricii, ispitelor si tradarilor este defapt cel mai mare dar al Creatorului intregii creatii care poate fi folosit prin primirea invataturii Domnului, crezuta si aplicata ca sa te urce spre Cer, crescandu-ti aripi asa mari, bune si frumoase ca ale mele! Si intelepciunea reintrand in sfintenie se facu nevazuta.