[MineaPeter]

Cât privește călugăria, ea trebuie făcută dacă ne dă Domnul chemare în suflet pentru aceasta (nu este pentru toți, este o vocație; de altfel, primii creștini nu erau călugări, monahismul a apărut după câteva secole, și chiar și în zilele noastre este mai greu de înțeles de ce ar fi bine ca el să existe, mai ales în forma sihastră, din moment ce Domnul a zis când l-a creat pe om „Nu este bine să fie omul singur”). După Cădere multe lucruri s-au schimbat, și cum spune o vorbă, „Nebănuite sunt căile Domnului”, iar Domnul Iisus Hristos ne învață chiar că „În Casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”. Însă fiecare om trebuie să își aleagă locașul potrivit, fără forțare și impostură!

Un bun călugăr NU se duce la mânăstire din postura de om eșuat în viața mireană. Adică nu trebuie să mergi acolo pur și simplu pentru că ai dat chix în viața cea lumească. Un călugăr nedemn va îngroșa rândurile celor care necinstesc cinul călugăresc (de pildă, prin homosexualitate și lăcomeală) și le va da prilej altor oameni păcătoși și eventual mai slabi și ușor de smintit (=scandalizat) duhovnicește să zică „Uite ce răi sunt călugării”. Gândește-te la tiristul cel răspopit de la malul mării, la Daniel Balaș, care s-a smintit și a părăsit preoția pentru că a văzut în cler (și la călugări) atitudini nedemne! El astăzi vorbește împotriva clerului, iar alți oameni îl cred și imaginea cea rea cauzată de purtările rele și de cele smintite se propagă mai departe ca o pecingine. Drumul demnității bisericești și călugărești trebuie ales când ești demn de el, și când te întărește Domnul cu o chemare pentru el! Din ce se vede, nici tu, nici eu nu o avem.

Iar legat de întemeierea unei familii, și aici omul trebuie să fie pregătit și demn pentru a face așa ceva, să vrea cu adevărat să aibă familie, să aibă sufletul deschis pentru ceilalți, dincolo de atracția frumuseții fizice dintre viitorii soți. Suntem trup și suflet. Nu trebuie să ne mărginim la ce ține de frumusețea trupului. Iar viața de familie înseamnă și niște spirit de jertfă, răbdare, arta bunei creșteri a omului nou apărut pe lume (când sunt și copii), forța de a susține familia muncind, aducând banii din casă și apărând-o de pericole... Un suflet închistat, singuratic înfocat, rob al unor fantezii și fixații cu prejudecăți, sigur nu-i bun să-și facă familie. Poate în schimb să fie în comnuniune cu ceilalți și celelalte prin friendzone, mai bine este să fii friendzonat decât izolat. Eu știu ce înseamnă prăpastia sufletească a izolării. Familia aduce totuși un sentiment de împlinire specială, atunci când este făcută pe baze bune și oamenii din ea sunt solidari și se potrivesc între ei! Nu cum au făcut „ai mei”.

Nu degeaba familia se mai cheamă „Biserica de acasă”. Așa că poți să îți cauți viitoarea soție pe pământul cel bun al Bisericii, postește și roagă-te pentru aceasta, postul și rugăciunea te vor ajuta și să-ți reglezi așteptările ca să nu fii prea agitat și pretențios, să nu aspiri foarte sus ca să nu fie căzătura dureroasă, îți vor forma și o disciplină a răbdării și, de ce nu, te vor pregăti pentru ideea de a lăsa de la tine și de-a te dărui către ceilalți; niște lucruri necesare și într-o familie. Dacă tot ești deja în Biserică, profită și leagă-te și de Sfintele Taine, că o să capeți sigur o putere specială de la Domnul, să nu te invadeze sentimentele rele. Și o dată ce o vei găsi pe cea care te va împlini sufletește în căsnicie, nu ar trebui să te mai preocupe genul acesta de căutare! Pentru că, evident, ar însemna să fii dispus să înșeli. Iar asta iarăși nu-i bine. Un alt motiv pentru un burlac singuratic ca să rămână singur este tocmai capacitatea de a înșela: dacă descoperă că o are, nu-i bine să-și facă familie așa!

Dacă mergi la muncă în Occident, printre oamenii cu altă limbă decât cea în care te-ai născut, să ai și acolo grijă cu găsirea unei soții. Ar fi bine să fie tot o creștină ortodoxă, sau dacă nu, atunci să se convertească și să vină la Ortodoxie. Să nu pornești o căsnicie dintr-acelea „mixte”. Papa de la Roma este eretic, arhiepiscopul de Canterbury este eretic, luteranii și „reformații” fac parte tot dintre erezii, sunt și mulți păgâni musulmani pe-acolo (eu așa îi consider, ca păgâni - rătăcitul lor Mahomed a vorbit cu diavolul într-o grotă și a pretins că a fost Sfântul Arhanghel Gavriil). Deci să alegi cu grijă pentru viitor și dacă mergi acolo. Eu personal nu știu și nu cred că voi emigra vreodată, mai întâi ar trebui cel puțin să mă îndur să ies din casă.

Mai spuneai despre impresiile pe care și le pot face „ele” în funcție de cum te văd sau nu te văd pe Internet: cu sau fără prieteni, sau alte femei în poze. Într-adevăr cine nu apare cu oameni pe lângă el sperie pe mai multă lume din tagma femeiască, pentru că majoritatea femeilor nu sunt pregătite să se lege de un singuratic incurabil. Legat de „prostălăul cel singur și fără experiență”, eu aș zice că prostălăi sunt cei care schimbă și batjocoresc femeile ca pe ciorapi și le mutilează sufletele, se laudă cu performanțele lor și eventual mai strică [,] căsnicii și-și fac rivali deosebit de periculoși din alți bărbați, care pot fi și din lumea interlopă. Cine ajunge în astfel de situații trebuie măcar să aibă arme și forță ca să reziste la repercusiuni. Săritul din femeie în femeie comportă și niște pericole inclusiv pentru ele, la o analiză atentă nu le face nici lor plăcere să fie folosite, părăsite, să știe fiecare că este „a nu știu câta” și că-s obiectificate. Iar văzutul cu alte femei prin poze, iarăși nu este neapărat un avantaj în ochii unei posibile prietene care se transformă în soție - la fel ca înainte, ai da impresia că zbori din floare-n floare, că ai umblat prin atâtea locuri și că poți să o înșeli „și pe ea”. Cu dus și întors experiența aceasta intimă cu felurite femei!

Dacă vrei un cămin reușit de familie, și nu o singurătate unde te simți neîmplinit sau un „friendzone de dimensiune nedefinită”, caută-ți aleasa ca mai sus și ai mare grijă să vă potriviți cu adevărat. Fii sigur că nu ai nevoie de vreo zăpăcită aborționistă sau de vreuna care gândește cu pudra de la machiaj și cu extensiile de la gene și unghii în loc de creier. Nici de vreo „dominatrix” căreia îi place duritatea specific bărbătească, și căreia îi place brutalitatea și, eventual, ca să-și compenseze o hibă sufletească legată de raportarea la semeni, se refugiază compulsiv în dragostea față de animale sau obiecte. Nici o vânătoreasă de bani, lux, Dubaiuri și statuturi sociale mari. În slujba Parastasului din Ortodoxia moldovenească de peste Prut se cântă foarte frumos: „Într-o clipeală, pre toate-acestea / Moartea le apucă!”

Și iarăși, să nu uităm: Viața de pe acest pământ nu este totul, există viață după moarte, iar la sfârșitul lumii toți vom învia! Sus în Ceruri, oamenii nu mai au nevoie de căsătorie, aceasta este o măsură pământească de care mulți oameni fără măsura chemării călugărești au nevoie, soții se pot sprijini unul pe celălalt în drumul spre mântuire chiar și dacă nu au copii. Iar pentru cine se mântuiește, Împărăția Cerurilor nu va presupune noi căsătorii, dar acolo toți oamenii vor putea să se cunoască, să fie prieteni ca într-un Friendzone perfect și, mai presus de toate, să Îl cunoască pe Domnul în harul Lui!
Cum ne învață Domnul în Sfânta Evanghelie? „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17:3) Aceasta trebuie să prefigurăm noi, aici pe pământ, cu sau fără căsătorie, cu sau fără călugărie!

***
Și deci așa. Un alt argeșean singuratic într-al patrulea deceniu de viață a vorbit. Dacă poveștile a doi oameni se aseamănă, trebuie împărtășit ceva din ele; nimeni nu ne ține minte pentru ce gândim în secret, ci pentru ceea ce împărtășim cu ceilalți oameni.

Să ai mult succes în construirea viitoarei familii, sau a următorului drum în viață! Hristos să te ajute!