Citat:
În prealabil postat de CristianR
Cum este posibil să te revendici de la Hristos și tocmai în această calitate să pornești un război, răzând de pe fața pământului orașe întregi, distrugând atâtea vieți, lăudându-te cu monstruozitatea bombelor tale care pot, la o adică, să distrugă întreaga lume?!
|
Mie nu mi se pare că războiul are vreun caracter religios. Adr.iu91, inițiatorul threadului, a postat
în altă parte interviul cu Putin și nu părea nimic religios acolo, am și listat câteva lucruri complet străine Ortodoxiei. Putin pare să recunoască deschis că nu are credință ortodoxă (sau nici nu știe ce înseamnă), iar Ortodoxia pentru el este un mijloc civic de a dirija poporul, care oricum în cea mai mare parte nu este botezat ortodox.
Din câte știu, Putin a folosit ca pretext faptul că sunt grupări „naziste” (totuși finanțate de Israel) în Ucraina, iar motivul real este potențialul de expansiunea NATO care este o problemă de securitate națională pentru ei. Tot așa, Ucraina nu prea avea nimic ostentativ Ortodox: președintele nu este ortodox, iar poporul pare mai degrabă interesat de valorile europene decât de cele ortodoxe (ca și în alte țări ortodoxe de altfel).
Ce vreau să spun nu e că e vina cuiva, ci că Ortodoxia este pur și simplă incidentă aici, nu un caracter primar sau în vreun fel dominant. Acesta e un război ateu de supraviețuire, interese materiale, calcule tactice, și strategie geopolitică. Oamenii ca chipuri ale lui Hristos sunt pur și simplu prinși la mijloc într-un război care nici nu i-a luat în seamă. Toate conflictele religioase importante care se petrec sunt pur administrative: schisma dintre Constantinopol și Moscova și recunoașterea noii mitropolii „autocefale” din Ucraina sunt evenimente cu un caracter strategic-administrativ. Intervenția BOR în Ucraina și Moldova este menită să ajute românii ortodocși cum putem, fără vreo părtinire sau vreun interes direct în război.
Cel mai Ortodox lucru legat de acest război este că atât Ucraina cât și Rusia s-au declarat practic în mod deschis indiferenți față de Ortodoxie și de-aceea se întâmplă războaie. Nu mi se pare că vreunul dintre ele măcar pretinde că-i interesează Ortodoxia ca un factor de vreo întâietate.
Ortodocșii credincioși din alte țări, precum a demonstrat Biserica încă de la începutul războiului, se roagă pentru victime, cere încetarea războiului, și încearcă să ajută cum poate orice victime ale unui război predominant secular.