În preajma Părintelui Dionisie se simțea mireasma sfințeniei
Pr. Dionisie era „un om al fericitei ascultări”. El „avea foarte mult respect față de cei rânduiți a fi cârmuitorii duhovnicești ai monahismului.” Așadar, nu doar că ce spunea starețul era „dogmă” pentru el, dar făcea ascultarea cu bucurie și mulțumire. Tinerii monahi, însă, îl îngrijorau deoarece nu aveau harul fericitei ascultări: „Acum, tinerii monahi, tot întreabă, una alta, ne cer să ne justificăm, să le spunem motivul pentru care am cerut să fie îndeplinite anumite ascultări, iar această atitudine este îngrijorătoare. Dacă monahii fac așa, nu pot ajunge la înălțimea sfințeniei la care trebuie să ajungă.”
Spovedania Pr. Dionisie: „Eu sunt orb, și, pentru mine, fie că e noapte, fie că e zi, este același lucru. Sunt orb din cauza păcatelor mele. Dar, câteodată, mă întristez că nu văd.”
Pr. Efrem despre Pr. Dionisie: „Privindu-l, credința mea față de Hristos sporea.”
Mărturii de la:- Arhim. Efrem Koutsou (starețul Mănăstirii Vatoped)