
05.04.2008, 21:41:12
|
|
Senior Member
|
|
Data înregistrării: 31.10.2007
Mesaje: 307
|
|
Citat:
|
În prealabil postat de ancah
O veste buna in acest post al Pastelui:
CNN a prezentat la emisiunea "60 minutes" sarcofagul, in care, cum se afirmase cu ceva timp in urma, ar fi osemintele lui Iisus Hristos si al fratilor Lui. Dupa o cercetare mai minutioasa, s-a constatat, ca inscriptia de pe sarcofag a fost facuta inter-un atelier din Egipt, la comanda unui evreu din Tel Aviv, pe nume Golan (!). Golan a fost trimis in judecata pentru fals.
Intrebarea pe care si-a pus-o la sfarsit reporterul CNN este, cate dintre exponatele din muzee sunt de fapt confectionate in ateliere contemporane?!?
|
nu as vrea sa fiu in locul celor care au facut aceasta afirmatie si au sustinut-o sus si tare, cel putin acum s-a convins toata lumea ca nu sunt deloc credibili
|