Citat:
În prealabil postat de David_1859
Dimpotrivă, el se întoarce împotriva celor pe care i-a prostit ani de zile, și vrea să arunce cât mai mulți profesori pe străzi, că el totdeauna a avut probleme cu educația și cu școala, că vede oricine că stă foarte prost la aceste capitole,
|
Are studii la Gheorghe Lazăr, tu unde ai studiat de te crezi mai deștept decât el.
De la început a zis că nu va mări aparatul bugetar ci va încerca să-l scadă, deci cel care minte ești tu, el de mult a zis că sunt cheltuieli la buget care nu se justifică.
Citat:
În prealabil postat de David_1859
acest impostor absolut pestilențial nu are nicio problemă cu faptul că elevi români și neromâni din țară au obligația să învețe istoria altei nații (Istoria Evreilor) deși nu văd absolut nimic identitar românesc în asta, ci de fapt este un atac masiv, în școală la identitatea, la construcția identitară a conștiinței și identificării naționale a elevilor, adolescenților români
|
Ești ticălos și necinstit, PSD-PNL au băgat istoria asta ca materie nu AUR minți ca ultimul ordinar, Liviu Dragnea pe care tu-l divinizezi a pierdut sprijinul țărilor arabe la ONU când a vrut să mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
Vezi că tot PNL-PSD când erau USL au dat legea aia chipurile anti-legionară care condamnă deținuții politic, Iliescu spunea că sunt golani, legionari șamd în Piața Universității, deci PSD și PNL merg cu tot ce critici tu.
Tu de fapt susții politica asta anti-națională votându-i pe ei.
Citat:
În prealabil postat de David_1859
Am înțeles, deci după ce a prostit o lume-ntreagă cu „patriotismul”, cu aducerea migranților români înapoi în România, ceea ce ar presupune totuși o creștere demografică măcar pe un anumit termen, după ce a prostit lumea cu așa-zise planuri de creștere a natalității, vedem că de fapt Georgică e setat tot într-o paradigmă a depopulării, a dezromânizării, a distrugerii, a îndepărtării românilor de România, a izgonirii românilor din țară, că „așa vrea el”, vrea să „lase ceva în urmă”, adică să ducă la un alt nivel distrugerea pe care au început-o cel puțin „revoluționarii” din decembrie 1989 și au continuat-o succesorii lor, așa cum am mai și demonstrat și cu alte ocazii că ăia sînt adevărații lui precursori.
|
Nenorocitule, dacă nu reduci risipa inutilă mai pleacă câteva milioane că nu suportă să plătească privilegiile unor consilieri locali, primari, secretare inutili, într-o țară care pierde 1 milion de oameni la 10 ani.
Populația s-a redus cu 4 milioane numai prin spor demografic negativ din 1990, dar nr consilierilor și al politicienilor e la fel de mare, nu mai e nevoie de ei, or să fie primari peste niște cruci.
Înțelegi că ăștia nu sunt asistați sociali, nu sunt cetățeni vulnerabili pt care să institui protecție socială ci sunt sursă a dezastrului național, că nu e niciun fel de milă să ții niște bugetari care nu muncesc, care cumulează funcții și salarii.
Fiecare politician inutil și aparat bugetăresc inutil ia de la gura unui om sărman și frânează dezvoltarea țării că trage surse importante de bani care trebuiau să meargă spre investiții.