[Moroco]

În prealabil postat de Moroco

Am invatzat oare sa ne rugam mai curat si sa postim la uoua, la p-apa si la pacat, ramanand cu ceva bun din postul Pastelui si din Invierea Domnului ca sa putem si noi sa ducem mai departe lupta cea buna cu lumea legilor faradelegilor si cu pacatele pacatosilor, cu p-apa si balta, biruind toate duhurile necurate ce ne mint si ne ispitesc la necredintza prin duhurile creatiei?

Trebuie sa incercam sa lepadam hipihotzii de balta oranj inhaitati cu muscocii doglei, duhuri rele bantuitoare, prieteni de betie aflati intru inversarea dreptei credinte, adormiti in perceptii ca sa nu traim mariti megalomanic si ingamfati labordelator in distractia scaparii la balta poftelor de sub soare ca naivii creduli ce se tzepuiesc mereu in somnul nedeosebirii sfintilor de infractori, dreptilor exemplari de idoli, Dumnezeilor Hristici de mitomanii mandrii, grozavi beroici in tradare si prosti de te sperii ce merg in pismo-gresura razbunatoare pe sfinvers spre risipire si pierzare de credinta si de viata sfanta in adevar. Trebuie sa inveti din credinta sa deosebesti toate duhurile care-ti vorbesc si cu care interactionezi ca sa stii cu ce sherporci de caine lupi cu calculator, cu ce rechini stapani-cezari si mari infractori ipocriti si ascunsi ai de a face, cu ce vicleni si desfranati, dezbinatorii distrugatori si ispititori stai inconjurat, cu ce instructori de ”incredere” te autotzepuiesti in linistirea potrivnica prin transmisii hipnotice si perverse, subtile, lasandu-te sedus si primindu-i sa te invete la toate prostiile si faradelegile lumii asa k lumea pacatului ”mantuitor” ca solutie matrimoniala mamoniaca negationista. Trebuie sa stii care-s vrajmasii ce-ti pun piedici, capcane si pietre in cale ca sa manci pangariri dupa modelul balacilor, balaamilor si baalamuncilor si sa deosebesti bine ce fapte fac fiecare, ce cred, ce marturisesc, incotro se indrepta cu viata lor, cu lucrarea lor, trebuie sa vezi si sa fii constient de realitate deosebindu-i chiar daca e porunca sa-i iubesti si pe ei asa ca pe cei sfinti dorindu-le la toti mantuirea. Nu poti cu diavolii si cu vrajmasii travestiti sau manifestandu-se clar sa te comporti avand impresia ca esti intre prieteni, intre frati, intre sfinti ingeri, intre flori, intre animale blande si jucause, intre bunatati ”milostive”! Chiar daca nu te razbuni pe ei ca sa implinesti porunca divina trebuie totusi sa fii constient si sa-ti dai seama ca in alcatrazul lumii cazute in care traiesti si te invarti esti inconjurat de cei mai temuti demoni si infractori, mari ipocriti ce se ascund sa nu-i dibui, sa nu-i demasti, care te tarasc si te imping numai la rau, la rele, la risipire si pierzare... de Credinta si de Dumnezeu, pentru o singfuratate desarta in care ti se pare ca va fi bine, ca poti sa-ti faci linistit si liber voile tale, inclusiv pe cele rele ascunzandu-te acolo in lume ca intr-o sticla, borcan, putz, badoaga, avand acolo in lumea din laguna toata libertatea la faradelegi si pacate de parca ele te-ar mantui si ferici, crezandu-le cu naivitate cai bune, ca pe niste rezolvari si solutiii bune si de dorit, mantuirea si pacea mintii tale si a sufletului tau speriat care tanjeste si voieste implinire si realizare de sine... lumeasca. Trebuie deci sa invatam sa ne trezim si sa ne pazim de toti electro-magnetii si de toate topogangurile raufamate in care ne ispitesc sa ne pierdem timpul si viata cu zambetele tampe ale naivilor ”indragostiti” din interes ce se corup cu infidelitatile relatiilor intamplatoare de tip surogat-nechezol ravnind cederea intr-o ”veselie” a mortii si incantarii deznadajdii totale ca alegere, ca inregimentare iresponsabila in cetatile de aparare de tip babilon, nepasandu-ne si plutind asa pierduti, incrancenati, nepasatori si singuri, parasiti ca intr-un somn al pacatului nesfarsit, in noaptea si neputinta vointei de deosebire sau in silnicia si autosilnicia fortzarii si autofortzarii la lipsa de deosebire intre duhurile inconjuratoare care, desi n-ai vrea, intra mereu in contact insistent cu tine ca sa le faci cererile, voile, ruga, dorinta, pofa, porunca... ispitindu-te la inconstientza sa te faca sa ravnesti fara constiintza cu incantare si la nedeosebirea faptelor, in care te delasi, ”bun” ca prostul, sa te contaminezi, socotindu-le deavalama pe toate un bine ”placut” de facut... defapt acel zambet al baltzii oranj e zmbetul pangaritor al pangaritzilor pacatosi ce se bucura ca avericanii cand ajung pe marte si scapa lumea de meteoriti prin filme, cand se intorc mereu la starea de necredinta si de lepadare de intzarcarea pe care ar fi trebuit s-o fi invatat la vremea cuvenita, adica in copilarie, avand impresia toti debilii ursuzi ca se intorc acasa, in marsupiul cancan-gurului, la tzatza si cornul abundentzei soarecelui uriash, unde ii va hrani si relaxa momona dandu-le de lucru si cale de parvenire la ciolane, unde se simt ei bine si sus ca in baltutza portocalie in care se linistesc ei canca-n jacuzzi din satelit lingusindu-se amagitor cu consolari retardate desi in mod evident au tradat crezand de atunci mereu invers si razbunandu-se cu maxima cruzime pe sfinvers ca nebunii de legat caci au ajuns ca si tocilarii ce se cred competenti desi au boli grave profesionale in loc sa creada drept adevarul Adevarat al vietii sfinte, al invierii si dainuirii Domnului, au crezut mai mult in furia marturisirii barfei mitomanilor satei satanizati plini de trufia mortii si a negarii existentei lui Dumnezeu, slujind cu lovituri la operatie lucrarea cea neagra a dezbinarii si distrugerii fara alternative, benevol, ca cica nu pot altfel, ca nu stiu altfel, ca cica n-ar fi altfel, mergand si tragand dupa ei suflete la pierzare, marturisind mereu minciuna, iresponsabili de incapatzanati pana la sfarsit, intariti in urgia din pisma si atzipitzi in dulcea stare a placerilor tamp-naive, bahice, fumatoare, desfranate la maxim, stari neputincioase de complacere cu nebunia in care nu mai vor sa stie adevarul si realitatea despre toate minciunile barfelor umilitor-asmutzatoare in care se delasa invinsi ca niste suflete ratate ce cad din cer ca mustele inghetzate, trecand gardul, zidul, calcand Cuvantul, promisiunea, increderea, spre balta, balta portocalie a hipihotzilor scurshi bantuiti de muscocii doglei luati drept ajutoare, vazuti ca sfinti ingerasi, prieteni, apropiati, in ciuda evidentei pangarismelor de la gura putzurilor tuturor simturilor cu care se ocupa nestingheriti nici macar de o raza de lumina a adevarului deosebitor din sufletele tzepuitzilor fraieriti ce se autotzepuiesc de frica lor si a cezarilor ca nu cumva sa-i deranjeze.