Citat:
În prealabil postat de David_1859
Simion știa de mult de aprecierile critice ale lui Neamțu la adresa lui, de altfel Neamțu s-a dus âncă de atunci și și-a cerut niște scuze (chiar dacă a mai recidivat ulterior), fapt pe care canalia de Simion nu l-a menționat niciodată, însă Georgică CHE GARGARA a fost „supărat” de difuzarea masivă a acelor afirmații ale lui Neamțu, de parcă n-ar fi fost și adevărate în bună măsură, și fiind foarte complexat în fața unora care îi sînt superiori din aproape toate punctele de vedere, deci avînd mari complexe de inferioritate, a ținut să reacționeze, și nu doar o dată, într-un mod tendențios insultător, mîrlănesc, (aproape) calomnios, ca o „compensare” din situația lui de inferioritate și de complexe de inferioritate.
|
Dacă era complexat Simion nici nu-i dădea șansa să demonstreze a zis Neamțu că de 3 x a fost chemat în AUR o dată de Terheș, o dată de Târziu, o dată de Simion, nu e genul Simion care cheamă oamenii să-și bată joc de ei.
Neamțu a încercat să facă partidul Noua Republică și nu a trecut de 25.000 de voturi, Simion la prima încercare la Europarlamentare a luat în jur de 100.000 voturi, nu știu cine e șarlatanul, dar tu ești cel care umblă după intrigi, minciuni, conflicte.
Citat:
În prealabil postat de David_1859
În primul rînd, să vorbească de Neamțu doar că ar fi susținut public, prin discursuri și acțiuni, acel referendum, făcînd „abstracție” de o muncă intelectuală, morală, culturală care este cumva „infinită” în raport cu nulitatea lui Simion, este tot o reflectare a inferiorității și a complexelor de inferioritate ale lui Simion.
|
Nu era o emisiune despre Neamțu, nici despre Terheș, ce voiai tu, a subliniat esențialul, lumea e sătulă de intelectuali ca Pleșu Patapievici Paleologu.
Citat:
În prealabil postat de David_1859
În al doilea rînd, este un act de mare nesimțire să se comporte de parcă ar da el cuiva „o a doua șansă”, de parcă Neamțu ar fi un soi de analfabet, în condițiile în care, spre deosebire de Neamțu, nu a avut nicio treabă cu referendumul respectiv, că el avea alte misiuni la vremurile respective, prostea lumea cu „unionismul”, golănea cu neomarxiștii și cu derbedeii de serviciu ai lui „Coldea” și ai „USR-ului” și pregătea una dintre cele mai spurcate capcane electorale, la etapa respectivă fiind la nivelul „repetiției” de la euro 2019.
|
A votat la referendum, nu a făcut campanie fiindcă nu era o persoană publică precum după 2019.
Claudiu Târziu a făcut campanie, iar alții care au făcut campanie Mihai Gheorghiu și Ana Săcrieru erau să îngroape de tot filonul conservator de la referendum, dacă nu ar fi avut inițiativă ceilalți să facă un partid.
Dacă era după ăștia și alții ca tine 4 doze de vaccin băga statul în noi ca la vite, stăteam în carceră chinezească până în 2023 și cu multe Biserici sau instituții închise, eventual era tot securistul Petrov în Parlament ca partid balama.