ÎPS Teodosie, atacat de Elena Lasconi (USR) și Alina Gorghiu (PNL), pentru că a sfătuit o femeie să lupte să-și salveze căsnicia
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost numit „toxic” de către Elena Lasconi, candidat la președinția USR, pentru că a sfătuit o femeie să lupte să-și salveze căsnicia.
„Niciun abuz nu trebuie tolerat! Nu este datoria femeii sa suporte abuzul intr-un cuplu, ci a bărbatului sa nu-l comită. Iar asta e valabila si in relații de cuplu. Si in relații de prietenie. Si in business. Si in politica. Si peste tot.
Abuzul nu trebuie niciodată tolerat. Sfatul meu pentru orice persoana abuzata este sa se depărteze de prezenta toxica din viața ei.
O astfel de prezenta toxica in societatea românească este si IPS Teodosie, ce reprezintă coloana rusa din Romania. Astfel de declarații repetate tot mai des ne arata un personaj care s-a rupt nu doar de societate, dar si de Dumnezeu. Ce trist!”, a transmis Lasconi
Afirmațiile sale vin în contextul în care tocmai și-a reafirmat sprijinul pentru ideologia LGBT, condamnată de toate religiile lumii.
În discuție s-a băgat o altă susținătoare a LGBT-ului în România, ministrul justiției, Alina Gorghiu (PNL).
În realitate, ÎPS Teodosie nu a făcut altceva decât să îndemne o femeie să lupte, cu ajutorul credinței în Dumnezeu, să-și păstreze familia. Soluția sa, „strict duhovnicească”, este cea creștină dintotdeauna, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
„Astfel, în cazul prezentat, o credincioasă a fost încurajată să invoce ajutorul lui Dumnezeu și să își păstreze, prin fidelitate, puterea de a purta Crucea vieții de familie, pentru ca Dumnezeu să suplinească acea lipsă de empatie a soțului iar legământul martiric al căsniciei să rămână curat. Acest lucru a fost propovăduit în Creștinism dintotdeauna și de către toți. De aceea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop nu s-a exprimat într-o calitate străină – lăsând specialiștilor (medici, psihologi, etc.) rolul lor în societate – ci a oferit un sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învățătură religioasă”, a mai precizat reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.