România mai saracă din 2025. Specialiștii avertizează că Guvernul va MAJORA taxele si impozitele după alegeri: Din 2025 vom plăti nota de plată pentru acești doi ani de zile pierduți, în care interesele electorale au ținut prim-planul
Specialiști din domeniul financiar spun că din anul 2025, România va fi marcată de austeritate din cauza noilor taxe și impozite ce vor fi impuse de guvern, după alegeri.
Astfel, profesorul universitar Bogdan Glăvan a declarat pentru Ziare că
Guvernul va continua seria majorării de taxe și de impozite, iar următoarele vizate sunt: TVA-ul, impozitele pe proprietate (casă, terenuri, mașină etc.) și impozitul pe salariu.
„Vom avea creșteri semnificative ale taxelor. Mă refer la cele trei categorii care nu au crescut, încă:
TVA, impozitul pe proprietăți, impozitul pe salariu. În rest, toate au crescut. Au crescut accizele, a crescut impozitul pe profit, au introdus impozitul pe cifra de afaceri, au înlocuit regimul de microîntreprindere cu impozitul pe profit”.
De asemenea, economistul avertizează că fiecare cetățean va fi afectat de majorarea taxelor și a impozitelor, direct sau indirect, prin scumpirea tuturor produselor și a serviciilor.
„
O parte a populației poate că s-a ghidat după principiul că ‘ce mă interesează pe mine cifra de afaceri, că eu nu fac afaceri?’ sau că ‘s-a majorat acciza la carburant, nu am mașină’. Ei nu au înțeles că orice impozit se repercutează asupra vieții lui. Astfel, va veni momentul ca inclusiv acel cetățean să-și dea seama că va fi direct afectat, nemijlocit, de această creștere a fiscalității”, a precizat cadrul universitar.
Mai mult, profesorul Bogdan Glăvan spune că
guvernul PSD+PNL este principalul vinovat pentru inflația mare, implicit pentru scăderea nivelului de trai al populației, în condițiile în care România cheltuiește mult mai mult decât produce.
„Nicio țară din lume nu poate fi prosperă dacă se bazează pe creșterea taxelor. Este o politică toxică, nocivă, ce trebuie împiedicată, mai ales într-o țară ca România în care statul este administrator într-un mod îngrozitor.
Într-un orizont mai larg, pot spune că asistăm în România la o fraudă de proporții istorice.
Nu am mai asistat la așa ceva din anii ’90, în care finanțele publice sunt devalizate, se bagă adânc mâna în finanțele publice pentru a împărți ‘pomeni’, avantaje, subvenții, programe pentru primării, pentru a rămâne unii la putere”, mai spune profesorul.