[CristianR]

Pe de o parte, cred că foamea de care spui era întreținută tocmai de marii duhovnici, suflete vii, cu viața transfigurată de credință și de aceea cu puterea de a-i transfigura pe alții.

Pe de altă parte, era și noutatea. Mulți, mai ales tinerii, descopereau pentru prima dată Biserica, aveau nevoie de răspunsuri pentru viață, de sens, pe care-l găseau din plin acum. Pe unii dintre ascoriștii de atunci (eu nu m-am numărat printre ei) îi văd în biserica pe care o frecventez cel mai des, în familii frumoase, iubitoare, având acum copii de vârsta pe care o aveau ei atunci și pe care au reușit să-i crească în credință, lucru pe care mi-l explic și prin cultivarea legăturii cu duhovnicul.

Cred că și ASCOR-ul actual mai mișcă, știu că s-au mai făcut tabere la Oașa, spre exemplu, însă energia de atunci nu o mai are. Poate și faptul că tinerii de acum au avut ocazia să afle tot ce-i interesa în materie de credință la orele de Religie, și acum să creadă că nu mai e nimic de descoperit. La asta se adaugă cu siguranță și inflația modalităților de distragere a minții, care ne mențin în stratul superficial al conștiinței, tot mai puțin dispuși de a face sondări profunde în sufletul nostru.