[CristianR]

Cred că Mânăstirea Neamț. Când am pornit spre ea, de la Târgu Neamț, pronia a făcut să întâlnesc un călugăr care parcurgea același drum, întorcându-se la mânăstire după ce rezolvase probabil niște treburi administrative în oraș. Era unul dintre călugării cu vocație, cu o evlavie neprefăcută și care, ajungând la mânăstire, avea să se ocupe și de cazarea mea într-o chilie, el fiind arhondar la acel moment. M-a impresionat, mai târziu, felul în care l-am văzut slujind într-o capelă aflată între chilii, purtând camilafcă și un veșmânt larg, făcând mișcări ample, hieratice. Mărturisindu-i căutarea în care mă aflam, m-a tratat cu multă atenție și bunătate. Se numea Irinarh - un nume pe care nu-l mai întâlnisem până atunci și cred că de aceea l-am reținut.

Însă ceea ce m-a marcat a fost întregul spațiu natural din jurul mânăstirii, pe care l-am simțit de la prima vedere duhovnicesc, transfigurat de rugăciunile de secole ale pustnicilor și călugărilor. Era de o frumusețe transparentă, parcă, pentru Dumnezeire, nu puteai, aflându-te acolo, să nu-L simți pe Dumnezeu aproape.

De acolo aveam să descopăr, la capătul unui drum de poveste de cca. 8 km printr-o zonă împădurită, Schitul Icoana Nouă, unde se puneau bazele unei biserici pe care aveam să o regăsesc peste ani desăvârșită.