Citat:
În prealabil postat de alipop
E usor de spus mai ales cand nu traiesti asa ceva. Cand tii mult la o persoana, nu poti sa zici “lasa-l si pa”. Stiu ca sunt multe lucruri pe care ar trebui sa le fac pentru mine insa am renuntat acum cativa ani, pentru ca mi-am dat seama ca doar traiesc o religiozitate de fatada, insa nu am ajuns sa nu mai cred deloc in ortodoxie. Daca in ziua de azi mai spun o rugaciune sau mai fac ceva ce tine de ortodoxie o fac doar pentru el, dar parca cineva imi surpa cu totul nadejdea, si am impresia ca totul este in zadar.. si nu pot sa ma impac cu asta… este ceva ce nu pot accepta, si nu ma incalzeste absolut nimic. Nu inteleg de ce pe moment am nadejde si apoi nu mai am… cumva nadejdea mea se bazeaza pe marturii pe care le-am citit de la oameni care au avut trairi poate chiar supranaturale care i-a adus inapoi la ortodoxie, insa nu stiu.. am impresia ca el va ramane in ratacire toata viata…
|
N-am observat acest mesaj pe care l-ai postat când eu îl scriam pe primul, însă și acesta susține cam ce simțeam că ai mai avea de spus.
Nădejdea ta vine numai din exemplele celorlalți, iar surparea nădejdii tale vine din relația ta nu prea strânsă cu Hristos, relație care ar trebui să-ți întărească nădejdea precum lui Iov, care era neschimbat încrezător în Dumnezeu.