View Single Post
  #74  
Vechi 01.08.2024, 11:32:28
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 950
Implicit #49. 1 august: Scoaterea Sfintei Cruci


Scoaterea Sfintei Cruci
1 august

Scoaterea Sfintei Cruci nu mai are aceeași importanță liturgică din trecut, însă bogăția istorică acestui praznic este uimitoare. Cândva în primul mileniu, din cauza faptului că oamenii cădeau bolnavi prin august, a început să se facă procesiune cu Sfântul Lemn prin Constantinopol pentru tămăduire. Așadar, această tradiție a început să fie asociată cu Postul Adormirii Maicii Domnului, purtând Crucea din palat până în Biserica Sfânta Sofia de pe 1 până pe 14. Mai departe, acest praznic, prin legătura Crucii, a intrat în legătură cu praznicul împărătesc al Înălțării Sfintei Cruci (8 septembrie) dar și cu praznicul pascal Duminica Sfintei Cruci, creând o treime de mari praznice legate de Cruce în care se citește I Corintieni 1, 18-24. Tot la fel, din punct de vedere liturgic, fiind la începutul lui august, praznicul a început să intre în legătură și cu praznicul împărătesc al Schimbării la Față de pe 6 august și cu minunea Sfintei Mahrame amintită pe 16 august. Deja, acest praznic, punea în legătură atâtea praznice și minuni ale Ortodoxiei. Însă, semnificația praznicului continuă: pe 1 august au fost botezați rușii kieveni (988), iar în secolul XII, tot pe 1 august, rușii au învins bulgarii Volgăi, convertiți la Islam, iar bizantinii conduși de Manuel Comnenul au înfrânt turcii selgiucizi în aceeași zi, ambii ajutați de Cruce la fel ca Sf. Constantin cel Mare în 312. Acestea sunt multele și bogatele semnificații istorico-liturgice, dar rămân bineînțeles și înțelesurile duhovnicești: acelea de curățire, de jertfă, de triumf al Ortodoxiei, și de biruință a Crucii.

„Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corintieni 1, 18).

Tropar: Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.

---------------------------------

Săptămâna următoare: 7 august (miercuri) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa

Last edited by RappY; 01.08.2024 at 13:36:21.
Reply With Quote