[CristianR]

De regulă duhovnicii oferă un program cuprinzător de viață duhovnicească, menit să îl țină pe credincios pe direcție, cu flacăra inimii aprinsă. Cel mai bun (pe care îl cunosc doar pe dinafară) are patru puncte esențiale:

1. Rugăciune
2. Să iubești Biserica
3. Citiri duhovnicești
4. Legătura cu lumea să fie divină, nu păgână.

Primul punct înseamnă să te așezi într-un dialog neîntrerupt cu Dumnezeu, de la prima clipă a dimineții până la ultimul moment al serii. Ziua debutează cu rugăciunile dimineții, este punctată de cele de la mesele principale, încheiată cu cele ale serii. Între acestea, Rugăciunea inimii rostită pe parcursul zilei, profitând de orice moment de răgaz și singurătate, în care mintea nu este obligată să se îndeletnicească cu altceva. Însă și un timp de 15 minute pe zi rezervat special adâncirii acestei rugăciuni. Ea poate să aducă în special conștiința prezenței permanente a lui Hristos, cum mărturisea episcopul Kalistos Ware. Este mai ușor de practicat de cei care au o muncă de rutină, în care mintea este mai liberă, însă pentru ceilalți ea poate însemna să muncească cu dedicare, să facă din rodul muncii lor o ofrandă pentru Dumnezeu și pentru semeni. Sunt multe activități care se pretează la o astfel de transfigurare; cele care nu aduc nimic bun (nebinecuvântate, prin urmare) consider că ar trebui evitate.

Să iubești Biserica s-ar traduce prin participarea la slujbele și rânduielile Bisericii (posturi, împărtășanie, spovedanie), cu toată inima și puterea de înțelegere. Fiecare duminică și praznic sunt un prilej de a trăi în timpul sacru, al lui Dumnezeu, de a ieși din contingent și a pătrunde în eternitate, în Împărăția lui Dumnezeu. Timpul Bisericii, aparent ciclic, este o scară în spirală care urcă spre Cer.

Citirea conferă conținut credinței, trăirilor care altfel ar rămâne neclare, tulburi, incerte, difuze. Întâi de toate, cuvântul lui Dumnezeu – având ca sâmbure Evanghelia, ca miez Noul Testament și coajă Vechiul. Fără acestea nu ai acces, practic, la înțelegerea slujbelor Bisericii, de ale căror cuvinte sunt îmbibate. Apoi scrieri duhovnicești, teologice sau sapiențiale – tot ce te poate ajuta să pricepi mai bine cum lucrează Dumnezeu în lume, în viața oamenilor, cum L-au cunoscut alții.

Legătura divină cu semenii înseamnă să vezi în fiecare om un chip al lui Hristos, un frate al tău, să nu treci indiferent pe lângă nimeni, să nu dorești să te folosești de cineva ori să-l stăpânești, să-l controlezi în vreun fel. Să nu-l judeci. Să ai cu oricine o legătură asemănătoare cu cea pe care Dumnezeu o are cu noi, iubindu-ne desăvârșit și oferindu-ne, în același timp, toată libertatea.