Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla
7 august
Alături de Sfinte Cuvioase precum Maria Egipteanca și Macrina cea Tânără, stau și Cuvioasele Parascheva (sec. XI), Filofteia (XIII), Teofana (XIV), și Teodora de la Sihla (XVII), ultima din ele fiind singura care s-a născut și a adormit pe pământ românesc. Iar traiul pe pământ românesc înseamnă că nu de puține ori, Sf. Teodora a trebuit să se ascundă de invazii păgâne, eventual luând cu totul drumul pustniciei precum Sf. Maria Egipteanca 1300 de ani mai devreme. Îngrijită doar de mila lui Dumnezeu, hrănită de păsările cerului, și trăind ca un înger pe pământul nostru, prin Sf. Teodora, neamul românesc a demonstrat un isihasm desăvârșit înainte de venirea Sf. Vasile de la Poiana Mărului la mănăstirea unde se nevoia fostul ei soț. Din păcate, deși a trăit toată viața pe pământurile noastre, moaștele sale sfinte sunt majoritar în Lavra Pecerska din Kiev după ce au fost strămutate acolo în sec. XIX. Negreșit însă, Sf. Teodora continuă să se roage pentru neamul românesc într-o continuitate neîntreruptă de fericita trecere a sa la Domnul.
Tropar: Cele pământești părăsind și jugul cel aspru al pustniciei în peșterile schitului Sihla asupra ta luând, te-ai făcut mireasă a lui Hristos, fericită Teodora. Cu rugăciunea pe îngeri ajungând, cu postul și lacrimile pe diavoli arzând, ai biruit slăbiciunea firii omenești și, pe mulți sihaștri din Carpați întrecând, la cele cerești te-ai mutat, lăsându-ne nouă mângâiere peștera și pilda viețuirii. Sfântă Preacuvioasă Teodora, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
---------------------------------
Săptămâna următoare: 16 august (vineri) Sfinții Martiri Brâncoveni și sfetnicul Ianache