Citat:
În prealabil postat de David_1859
, așa încât nu am făcut decât în contextul discuției despre așa-zisul „Părinte” Neculă, să scot în evidență niște fapte de „construcție” a neamului, a națiunii (că el crede că „își permite” să abordeze lucrurile la acest nivel, așa crede el în tulburările duhovnicești ale minții lui), dintre care cu unele a conviețuit într-un anumit sens, iar la altele a participat într-un fel direct sau indirect, avînd în vedere că personajul se pretinde consilier pastoral-misionar al lui IPS STREZA (Liviu), ceea ce înseamnă că avea în răspundere morală problemele sesizate de mine, probleme care există și s-au perpetuat de zeci de ani, referitoare la religia luterană pe care au făcut-o la școală mii sau zeci de mii de elevi ortodocși, botezați ortodocși în familii ortodoxe, deci cu părinți ortodocși (care au acceptat extrem de bizar situația extrem de bizară pe de o parte, și aparent bizară pe de alta, în care au ajuns acei copii ai lor), precum și la fenomenul extrem de grav al învățămîntului în limba germană, destinat minorității germane, la care au fost buluciți și s-au bulucit oameni care, ce să vezi, au fost și sînt majoritatea români ortodocși membri ai Episcopiei Sibiului, adică ai acelei episcopii la care așa-zisul „Părinte” Neculă se consideră consilier pastoral-misionar.
https://www.youtube.com/watch?v=QCYFFcf4TUM&t=4979s
|
Apropo de subiectul respectiv, este de remarcat din nou iresponsabilitatea și bădărania așa-zisului ,,Părinte" Neculă (care este promovat în ultima vreme prin asociere cu ,,sfântul Necula(e)" și ca așa-zis ,,preot emerit al poporului" (nu știm și al cărui popor, că al românilor sigur nu este)), deci acelea reies și din felul în care tratează, în secvențe ulterioare de la momentul precizat în link, acest subiect ieșit la lumină după peste 33 de ani, timp în care a fost ascuns cu multa mârșăvie nu doar de către principalii profitori, dar și de complicii lor asa-ziși ortodocși, printre care la loc de frunte este ,,INOCENTUL" popă Neculă(e), care zice ,,mnealui" că ,,zic unii mai nou". E, lasă că poate îngăduie Dumnezeu să arăt eu public, nu doar lui Neculă(e), de când spun unii ce zice el că ,,ar zice unii mai nou", că acum nu am timp pentru așa ceva. Apropo, având în vedere că acolo menționează pe ,,pastorul Iohann(is?)", și având în vedere goana lui disperată după titluri lumești, în conformitate cu duhul lumesc promovat și de el prin multă vorbărie și destule fapte de-ale lui, deși se autodeclara ,,coleg de sinaxare", poate se gândește să facă o cerere pentru acordarea titlului de ,,dizident"...