[CristianR]

Mi-a dat de gândit întrebarea asta, mai ales că nu mă știu prea priceput la sfaturi. Presupunând însă că cineva chiar ar dori să fac asta... o să încerc, cu speranța că Dumnezeu mă va lumina să spun ceva cu folos.

Mai întâi, cred că deja cei doi au deja un mare dar dacă iubirea lor este îmbrățișată încă de la început de cea pentru Dumnezeu. Dacă amândoi vor, cum spui, să trăiască întru Domnul, punctul de plecare este foarte bun.

1. Și atunci, aș spune că primul lucru de care să se ferească ar fi izolarea în iubirea lor, limitându-se în a se căuta doar unul pe celălalt; pentru că Sursa iubirii nu este în noi, iar o dragoste doar omenească se poate epuiza cu timpul.

2. Să nu se ferească de copii, văzând în fiecare un fruct al iubirii lor, o modalitate de a ieși din sine și de a înmulți iubirea, de la doi la trei, la patru, la cinci... ș.a.m.d.

3. Să nu se teamă; de greu, de suferință – care pot fi semne că te afli pe calea cea bună, pentru că fără Cruce în viața ta nu ai siguranța că credința îți este dreaptă.

Ce să facă:

1. Să nu lase să se stingă flacăra, lumina pe care o simt acum în inimile lor, rugându-L mereu pe Dumnezeu să le sporească dragostea față de El, față de ei înșiși, față de ceilalți.

2. Să aibă un duhovnic (nu neapărat același pentru amândoi) pe care să-l aleagă cu chibzuință, după ce constată că li e potrivește, că este cu adevărat preocupat de devenirea și creșterea lor. Să-l asculte și să-i ceară sfat ori de câte ori se află în cumpănă, fără a renunța, totuși, cu totul la propriile opinii, decizii, alegeri. Duhovnicul te ajută să înțelegi, să te luminezi, dar nu te va substitui.

3. Să dea sens vieții, fiecărei zile, lucrând cu dragoste, făcând din munca lor nu doar un mijoc de subzistență, ci un dar pentru semenii care vor beneficia de roadele ei.