VIATA SFANTULUI IERARH IOAN (MAXIMOVICI) DE SHANGHAI, EUROPA OCCIDENTALA SI SAN FRANCISCO
Arhiepiscopul Ioan s-a nascut in infloritoarea regiune Harkov din sudul Rusiei. Aici, pe mosia Adamovka, in familia binecunoscuta de nobili Maximovici, parintilor Boris si Glafira li s-a nascut un fiu in data de 4 iunie 1896, pe care l-au botezat Mihail, in cinstea Sfantului Arhanghel al Domnului purtand acelasi nume. Neamul Maximovici era renumit de secole prin evlavia si patriotismul sau.
Cel mai de seama reprezentant al acestei familii nobiliare era Sfantul Ierarh Ioan, mitropolit al Tobolsk-ului, cunoscut ca si scriitor si poet duhovnicesc si luminator al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxa in China si a savarsit numeroase minuni. El a fost canonizat in 1916, iar sfintele sale moaste se pastreaza pana in zilele noastre la Tobolsk. Cu toate ca Sfantul Ierarh Ioan a murit la inceputul secolului al XVIII-lea, duhul acestuia a purces asupra urmasului sau indepartat, care mai tarziu i-a purtat numele.
Mihail era un copil bolnavicios, firav si bland. Nu-i placeau jocurile zgomotoase si adesea era adancit in gandurile sale.. Iubea animalele, mai ales cainii. In copilarie se deosebea printr-o religiozitate profunda. Colectiona icoane, carti duhovnicesti si istorice. Ii placea sa citeasca mai ales Vietile Sfintilor.
Tanarul Mihail, "monah din copilarie" isi petrecea toata vara la manastirea Sviatogorsk, aflata in vecinatatea mosiei parintilor sai.
La varsta de 11 ani a fost trimis la scoala militara din Poltava, iar in acesti ani l-a intalnit si l-a frecventat pe episcopul Teofan al Poltavei, un vestit ascet, care a ramas pentru el un model de sfintenie pana la sfarsitul vietii.
In 1914, Mihail a absolvit scoala de cadeti si urmand vocatiei sale intime a hotarat sa intre la Academia Duhovniceasca de la Kiev. Parintii aveau insa alte planuri pentru el, insistand sa se inscrie la facultatea de drept, si, din ascultare, el a renuntat la dorinta sa. Anii de maturitate si sfarsitul studiilor au coincis cu inceputul groaznicei revolutii iudeo-bolsevice, al carei scop a fost sa conduca lumea catre anticrestinism.
In 1921, in plin razboi civil rus, Mihail emigreaza la Belgrad impreuna cu intreaga familie. In 1925 a absolvit Facultatea de Teologie a universitatii belgradene. In 1926 a fost tuns in monahism si hirotonit ierodiacon la manastirea Milkovo, luand numele Ioan. La sfarsitul aceluiasi an parintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Intre anii 1929-1934 a functionat ca profesor si diriginte la seminarul teologic "Sfantul Ioan Botezatorul" din Bitol (Macedonia iugoslava). In anul 1934 s-a luat hotararea de a-l inainta pe parintele Ioan la rangul de episcop, adica tot ce era mai strain nazuintelor lui. Cineva care-l cunostea din perioada iugoslava povesteste cum l-a intalnit atunci in Belgrad. Parintele Ioan i-a spus acelei persoane ca se afla in oras din gresseala, chemat in locul unui oarecare ieromonah Ioan, ce urma sa fie facut arhiepiscop. A doua zi dupa acea intalnire, parintele Ioan i-a comunicat cunostintei sale ca s-a creat o situatie si mai proasta decat crezuse el, caci chiar pe el doreau sa-l inainteze la rangul de arhiepiscop.
A fost hirotonit ca episcop la data de 28 mai 1934, ultima hirotonire facuta de mitropolitul Antonie Hrapovitki. A fost trimis in China in eparhia Shanghai. Aici el a organizat unele societati filantropice si de binefacere, in special pentru copiii chinezi saraci si orfani si pentru emigrantii rusi. De asemenea reuseste sa aplaneze conflicte religioase si ridica o catedrala, ce a fost mai tarziu, in cursul asa-numitei revolutii culturale chineze, rasa de pe fata pamantului de catre comunistii chinezi.
O data cu venirea la putere a comunistilor in China, colonia emigrantilor rusi din China a fost nevoita sa se refugieze in insulele arhipelagului filipinez, bantuite de uragane sezoniere. Insa pe perioada sederii sale acolo, cu rugaciunile sale si cu ajutorul aghiazmei cu care a sfintit colonia rusa, a facut, ca prin mila Domnului, uraganele sa ocoleasca insula Tubabao, cea in care locuiau refugiatii rusi din China. Imediat dupa evacuarea refugiatilor rusi in Europa Occidentala si SUA, gratie tot eforturilor arhiepiscopului Ioan depuse pe langa guvernul SUA dar mai ales rugaciunilor sale care au fost ascultate de Dumnezeu - uraganele sezoniere si-au re-abatut furia devastatoare asupra acestei insule filipineze.
In anul 1951, arhiepiscopul Ioan e trimis in Europa , intai la Paris, apoi la Bruxelles.
In Europa Occidentala, Vladica Ioan acorda un interes constant nu numai diasporei ruse, care trudea neobosit ca si la Shanghai, ci si populatiei locale. Astfel, el primeste sub jurisdictia sa Bisericile Ortodoxe din Franta si Olanda. Singurul preot ortoidox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el.
In America si-a inceput activitatea de arhipasor in anul 1962. Vladica Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevaratei Ortodoxii in Lumea Noua. In acelasi an, la cererea numerosilor credinciosi ce-l cunosteau de la Shanghai, Vladica a fost invitat la San Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxa din America.
Comunitatea ortodoxa de aici era deosebit de scindata, iar constructia marii catedrale ortodoxe ruse in cinstea icoanei Maicii Domnului Bucuria Tuturor Scarbitilor oprita. Vladica Ioan s-a adresat credinciosilor cu rugamintea de a face donatii pentru continuarea lucrarilor. Apelul sau a trezit un entuziasm neobisnuit in randul crestinilor ortodocsi americani. Pacea a fost restabilita si constructia catedralei dusa la bun sfarsit.
In 1963, cu blagoslovenia Vladicai, a fost intemeiata Fratia preacuviosului Gherman din Alaska, devenita ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.
Arhiepiscopul Ioan Maximovici a ramas credincios pana la sfarsit caii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei ce-l cunosteau in ultimii ani remarcau la Vladica strictetea in tot ce tinea de Biserica si de Traditie, fiind un aparator consecvent al calendarului bisericesc (iulian) de stil vechi, desi intretinea relatii cu unele Biserici de stil nou. Apoi, au remarcat si faptul ca interzicea clerului sau sa participe la slujbele comune "inter-crestine", din cauza canonicitatii indoielnice a unora dintre participanti. Activitatea ecumenistilor crestini i se parea la fel de indoielnica.
S-a opus de asemenea ereziilor catolicismului, dintre care cea mai cunoscuta a fost aceea a sofiologiei, de denaturare a dogmei ortodoxe despre Fecioara Maria.
Ultimii trei ani ai vietii arhiepiscopului Ioan au fost amarati de atacurile si persecutiile adversarilor sai, carora le raspundea totdeauna fara a se plange sau a invinui pe cineva, cu un calm netulburat.
Implinise abia saptezeci de ani cand a murit insingurat cum a si fost mereu de cand devenise arhiereu.
|