View Single Post
  #7  
Vechi 29.09.2024, 13:24:47
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 471
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Iorest Vezi mesajul
E foarte simplu ce s-a întâmplat, cei care au mers cu plângeri la episcopie, s-au dus și la presă, mare scofală.
Asta este o părere superficială cum că ar fi ceva „simplu”. Mai ales avînd în vedere că preotul respectiv fusese sancționat de acoliți de-ai „vicarului” Streza sau chiar de Streza și, spre exemplu, că identitatea lor nu este cunoscută public. Dacă a fost sancționat în toamna anului trecut, atunci „campania” care s-a dus în acest an, la câteva luni, în primăvară (cu data cheie 25 martie) trebuie să aibă alte rațiuni, din moment ce înlăturarea preotului Dumitrean fusese „obținută” de niște anonimi (din perspectivă publică, singurii care cunosc identitățile acelora fiind strict cei implicați să zicem așa pe lângă plângerea depusă pe masa „samsarului de ființe umane”) care ar fi înregistrat tot felul de date (de exemplu prin fotografii etc.), fapte care (mă refer la așa-zisele culegeri de date) nu văd cum ar fi avut cum să fie strânse într-un mod absolut independent de către acele personaje, fără niciun fel de implicare, activă sau pasivă, din partea unor personaje dintre acoliții lui Streza, sau într-un astfel de scenariu, cred că și acele personaje ar fi trebuit să fie sancționate bisericește, canonic, pentru atitudinea lor față de preotul respectiv, că nu pot să cred că ar fi ceva în regulă ca niște astfel de personaje să strângă date într-o atitudine așa cam de „spionaj” la adresa unui preot, și nu cred că ar fi o atitudine normală din partea unor credincioși ai unei parohii să se ocupe cu „filarea”, cu „spionarea” preotului care slujește la acea biserică; or, nefiind sancționați respectivii, trezește clar niște suspiciuni privitor la posibile relaționări ale lor de factură „coordonatoare” cu personaje din conducerea patronată de Streza la administrația suprapusă Arhiepiscopiei Sibiului.

Pe de altă parte, trezește suspiciuni apariția unor așa-zise informații despre preotul respectiv, în presă, și locală și apoi centrală, la câteva luni după sancționarea preotului respectiv, punîndu-se problema raportării acelor personaje la pretinsa autoritate bisericească privitor la încercarea de diseminare prin presă a unor astfel de așa-zise informații. Adică ăia își fac așa de cap acolo, fără niciun fel de control din partea autorității bisericește la care ei inițial s-au și plâns și de la care au „obținut înlăturarea” preotului Dumitrean? Ăsta ar fi un scenariu destul de necredibil; încât pare mult mai credibil că Streza sau unii acoliți de-ai lui, cu aprobarea sau directiva lui, ar fi insistat ei, mai mult sau mai puțin indirect, pentru încercarea diseminării acelor așa-zise informații prin presă, poate spre exemplu ca o „operațiune de „căpăcire”” a preotului Dumitrean pentru acel interviu video de la „ziuaonline” publicat pe canalul YT al acelui văr de-al lui și eventual și pentru afirmații chiar ale acelui văr făcute într-o înregistrare video tot publicată pe YT, de exemplu de genul că i-ar putea „face o biserică” preotului respectiv în altă zonă din Sibiu sau adiacentă Sibiului, așa fără vreo raportare strictă canonică la ierarhia, administrația conduse de Streza. Pentru că este cunoscută „apăsarea irepresibilă” a lui Streza de a „căpăci” pe oricare dintre „supușii lui” care „deschide gura” să „comenteze”; nu cred că o astfel de raportare și-ar permite cu privire la unii dintre „arhonții” cu care „împarte prada”, indiferent dacă sînt sau nu membri ai BOR, în schimb „supușii” trebuie să fie supuși, să nu cumva să „tulbure” „pacea și liniștea”, a se vedea că Streza, așa cum am demonstrat la pagina despre „editorialul” din 1987, are preocupări și convingeri vechi legate de „facerea de pace și liniște” printre credincioșii ortodocși, de „punerea batistei pe țambal” prin BOR, că doar nu este „țambalul” unor „turbulenți”, al unor „răzvrătiți” sau „rebeli”.

Mai mult, ceea ce întărește o astfel de ipoteză, este apariția unui editorial într-o foaie zisă distribuită gratuit la nivelul municipiului Sibiu, inclusiv în varianta tipărită a foii, în care preotul Dumitrean este criticat și cel puțin ironizat, ca să nu zic batjocorit, în public, chiar dacă pe marginea unui alt subiect, de un apropiat al unui „mare” consilier al lui Streza, al așa-zisului „Părinte” Neculă, ceea ce poate să indice o „binecuvîntare de sus” sau cel puțin o agreere tacită, din zona conducerii administrative a Episcopiei, pentru acel articol, articol care a survenit după âncă vreo patru luni după articolele din jurul datei de 25 martie 2024.

Citat:
Ne salvează însă onoarea un fost slujitor al altarului (preot sibian, oprit de la slujire de ani buni, cu scurte perioade de clemență), foarte activ în mediul on-line și inventatorul rugăciunii virtuale, care se contorsionează de ceva vreme să adune mărturii video cu oameni care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie, zice el, pentru dosarul de canonizare. Ceea ce uită însă să spună discutabilul părinte e faptul că nimeni nu i-a dat această „ascultare” și, mai mult, calitatea sa e una deloc confortabilă.

De aceea se și prezintă în diverse zone sub „acoperirea” nostalgică de consilier la Mitropolia Ardealului și ca trimis al Mitropolitului, încercând să convingă interlocutorii să îi genereze trafic pe neștiutele căi ale internetului. Personal, am fost sunat de cel puțin 3 persoane, în ultima vreme, care au fost solicitate de preotul respectiv, în calitate de „trimis al Mitropolitului Sibiului”, pentru a documenta „dosarul de canonizare al Părintelui Arsenie Boca”. Desigur, Mitropolia Ardealului afla și ea, cu această ocazie, că „a trimis pe cineva” și cine e, de fapt, în spatele efortului decisiv care a dus la decizia canonizării! „De la Prislop vă transmitem bucuria canonizării Părintelui! Eforturile echipei Lumină Lină Sibiu, de a aduce mărturii elocvente, în favoarea canonizării, au decis bucuria…” Așa sună postarea din ziua proclamării canonizării Părintelui Arsenie.
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea)
Reply With Quote