[Moroco]

Aduni propovaduire multa, medie si mai putina de parca tu ai trambitza si nu-ti dai seama ca repetand rugaciunea si adormind-motzaind in pofte ti se invarte erepetarea, ti se inverseaza, luandu-te treptat intelepciuma acuzarii supararii ”victimei”-”vrednice” si ajungi ca neamul desfranat si viclean sa ceara semne si minuni (acuzand sfintii) ca sa creada... si ei in Dumnezeu, ei acuzarea pacatoasa fiind defapt sursa bolilor si chinurilor iadului, nefericirea nefericirii, moartea adancaca, gunoiul de ars al gheenei, desertaciunea desertaciunilor si nebunia de pe uram a rautatii celei vechi inaltacioasa in ”jertfire”, naivi creduli foarte incantati ca nu mai asculta, ca nu mai cred, ca nu mai trebe sa lucreze, ca scapa la isatis-fractiile putorilor duhovnicesti si trupesti ”libere” incat se multumesc cu lucrarea lor sminticioasa, placandu-le sa repete rugaciuni si propovaduiri ce se inverseaza in placerile motaielii puilor neputinciosi, inversate pe interiorul omului interior, ca li s-a inversat tot stiind si propovaduind indreptarea ca nebunii mamoniaci pe care i-a inghitit belsugul tarinii de si-au dat seama cu mucii-n fasole, ”luminandu”-se ca cica nu mai trebe sa asculte, lasandu-se inghititi de minciuna si vrajmasie pana li se darama si se prabusesc acoperisurile caselor pe ei... caci celui din casa Domnului, din poporul si biserica Lui, imbracat si daruit cu toate ale Sale, daca se pierde in pila si neascultare atunci mare ii va fi avantul-prabusirea, castigandu-si victoria-pierzarii, luandu-si ”fericirea”-”bucuria” nefericirii si chinurilor tuturor bolilor si iadurilor neascultarii si vrajmasiei cu Dumnezeu de care nu sunt constienti, saracii de ei, cu acuzarea si vrajmasia lor cu tot, nu-si dau seama, nu simt, nu le pasa cat timp sunt in cardasie mamoniacala complice, slugarnic amikcala, comunicationala pofticioasa cu satanismul lumii si cu satanismul ocult al mustelor cu nume mare, nume de mare razboinic berou, IsatiS, facand labordelatorie sufleteasca ascunsa pe verticala ca sa trufeasca impreuna sub cupola, cupola lor si a patimilor ce par dulci si mari de parca te-ar creste, te-ar indumnezeii ca sa triumfi in hahalera ca stapanul jocului... cu focul, ghiatza, si impietrirea, prostul prostilor, cel ce se crede tot mai mare si mai tare din parcarea dintre strazile pe unde bagabondestie... sa-si faca rau cu inconstienta avand impresia ca invata, ca rabda, ca lupta... ca se desavarseste... cand defapt el isi risipeste darurile si se pierde... in poftele faradelegilor si pacatelor lumii, in neascultare luandu-se de ∈mneUmnez∈u defapt dmonizandu-se in trufie si-n acuzare smintita pana se autodistruge tot cazand si cazand si erepetand. Apoi, cand se-mpute treaba, de frica ca moare, se ridica si se ”pocaieste” ca sa mearga la o mai mare pierzare si tot asa creste ”crestineste” ca satanismul lumii adancindu-se in mocirla si avand impresia ca urca fiind in mintea lui penibila tot mai bun de jertfa ca smintisorii, laudandu-se si visandu-se curat ca porc∈urile spalate care au prins arimpi de liliac si suflet de arici ce-si ascunde banii murdari in... ”suUflet”.