Citat:
În prealabil postat de Iorest
În primul rând că nu se știe dacă sunt reale acuzele, doar tu forțezi nota că-l face pe Terheș hoț, nimeni altcineva n-a înțeles că ar face așa.
El nu s-a dus acolo să dea în colegii lui de alianță, n-a vorbit neîntrebat,
|
Pe lângă nesimțirea ordinară a nemernicului de Simion la adresa unor „tovarăși de drum” reali sau închipuiți, avînd în vedere desfășurarea evenimentelor cu așa-zisa trădare a lui Terheș, îmi este clar că
Georgică știa sau era dinainte înțeles cu Terheș privitor la „trădarea” acestuia, așa încât prin afirmațiile lui nu doar nesimțite dar și prefăcute, să creeze falsa impresie că nu ar fi „pe blat” cu Terheș. Practic, este vorba despre aceleași mecanisme de escrocherie „politică”, de minciuni, falsuri, induceri în eroare și înșelătorii „cât cuprinde”, specifice impostorului ordinar George Simion, zis și Georgică „Che Gargara”, în unele dintre vorbele căruia numai un ultranaiv, ca să nu zic altfel, s-ar putea încrede, avînd în vedere că Simion nu minte cum respiră, el minte chiar mai des de cum respiră, la el
minciuna, falsul, escrocheria, înșelătoria fiind, ajungînd practic modul lui de viață, niște trăsături fundamental definitorii pentru această pramatie.
Citat:
În prealabil postat de Iorest
Valeriu Nicolae i-a aruncat întrebările astea, nici nu știa ce va fi întrebat că n-a negociat grila emisiunii.
|
Gușă și Alexa au spus foarte clar că au informații că era pregătit cu săptămâni înainte de zilele în care a fost difuzat pe net; de altfel anumite aranjamente sînt mai mult decât vizibile, spre exemplu este clară premeditarea „sincerului” Simion, avînd în vedere inclusiv și declarațiile lui Ciolan, și ele la fel de pregătite dinainte, privitoare la „noua” lui orientare țigănistă, și ăsta este doar un exemplu.