[Moroco]

Voia voirii proprii din persoana interioara care esti in tine este principalul vinovat care pilindu-se pacatuieste si apoi arunca vinovatia pe altii trufind adica accepta sa minta si sa calce, calcand mereu gresit, cee nu e de calcat si necalcand ceea ce e de calcat, crezand cu naivitate lashe in constiinta corupta si mituita care ”vede” si cenzureaza pe invers dupa ce s-a instapanit, aparand pe dos fix acea voire proprie care este tzepuita propagandistic si inoculata de mic cu minciuna fericirii satisfacerii dorintelor, poftelor si placerilor alintate si pilite ce, cu timpul, se instaureaza ca o sinteza patimashe formata din cele 7 capete si 10 coarne ale balaurului interior, ca pe exterior balaurul sherpesc are sute si mii de capete viclene si desfranate, aprinse in focool strain al voirilor proprii intereselor mamoniace, de putere si de stapanire nedreapta obtinuta prin parveniri viclene. Aceste stiinte oculte desarte pe care le cauta omul vrand sa devina foarte intelept cu numele, cu faima, cu aprecierile inutile de la lume care-l aplauda pentru intelepciuniuni in timp ce-l pismuie si-l denigreaza in ascuns cu trufie, sunt combustibilul ce intretine arderea desarta, sunt pacura intelepciunii pe care si-o cumpara din lume fecioarele nebune carora li se sting candelele, de aia nebune, caci ele in credinta lor nu si-au luat undelemn pentru foc duhovnicesc din Credinta ci pacura si au doar o traditie ce se bazeaza pe tradare si intretinerea minnciunii si ipocrismului sulimenizat si in acest foc strain ele ard si-n somn, simtindu-se caldute atunci cand atipesc, urand defapt pregatirea si revenirea Domnului care le stinge candelele lor spurcate de la distanta insa nebunele foarte ”intelepte” prefacandu-se ca niste fatarnice ipocrite ca nu mai pot ele de dragul si de grija focului duhovnicesc in care ar trebui sa arda toate ispitele si adictiile cele mai placute sau cele mai deznadajduite si amare incep si se dau victime, haitute si disperate cerand sa fie degraba primite ca niste casnice celebre, niste VIPere insemnate, niste fiinte disperate, defapt ele vor sa intre ca sa dezbine, sa strice, sa distruga si sa piarda, fiind defapt uneltele balaurului, caci placerea distrugerii ce vine din necredinta si deznadejde se pileste pe sine dand sa faca mereu recidivele cu nepasare si lipsa de frica responsabila in speranta desarta ca sinuciderea cu distrugerea prin invinovatirea si agatarea si a altora incercand sa tzepuiasca chiar si pe Dumnezeu ar fi calea de scapare si de iesire din culpa si vinovatie. Deci aceasta voire proprie plina de placeri si satisfactii iti aduna in sine, in suflet si in inima atat de multa placere desfranata incat pentru ea reactionezi cu violenta find gata sa lovesti, sa excluzi, sa distrugi, sa omori instantaneu, de frica gresind, revoltandu-te si invinovatind chiar si pe Dumnezeu caci nu stii si nu intelegi ca ceea ce ceri tu de o viata nu e fericirea si libertatea Domnului de a se unii cu tine vazand ca-L iubesti si-L crezi si-L asculti urmandu-L ci ca ceea ce vrei si ceri e sa te unesti tu cu El cu tupeu si cu trufie, luand si bagandu-te in intimitatea Lui, fortand cu barna babilonului mintii tale viclene si desfranate, preainteleptita in cuno-stiinte viclene dand orice ca sa poti sa spargi portile cetatii adevarului Adevarat si ale sfintelor Taine pentru ca acolo sa te inalti si sa trufesti, sa te lauzi ca porcool luandu-ti libertatea sa minti, sa pacatuiesti, sa te pilesti si distrat ca-n glhuma sa calci dandu-te mare si tare... luand in glhuma sarcastica deznadajduita orice ca hipopo-critzii ce se pilesc incantandu-se cu cele mai mari pile. Si asa imbatranesti urat si mort pe interior, rau si uracios, crud si nemilos caci in loc sa vrei sa fii cinstit si sa-ti recunosti pacatuirea, greselile si starea patimashe inaintea Domnului in acelasi timp cu recunoasterea maretiei si sfinteniei Lui fara gresala din iubire si bunatate milostiva, tu dai sa te indreptatesti uitand toate binefacerile Lui si dai sa vrei sa te arati pe tine insuti sfant si drept, fara greseli indreptatindu-te si dispretuindu-L pe Dumnezeu, privindu-L ca pe un om oarecare, ca pe un duh rau si neimportant, tarand relatia ta cu El in minciuna si dezbinare caci setarea, formatarea si mentinerea in starea asta foarte tare la cer-bice obtinuta prin nemultumire suparata si incrancenare, dura, nu poate ajuta nicidecum iubirea si mila dintre voi. Iar daca progresezi cumva spre curatire, indreptare si iesire treptata din vinovatie prin Credinta plina de smerenie si umilinta atunci iti este mai de folos sa te socotesti pacatos si rau, sa te arati prost si nebun chiar daca Dumnezeu te vrea sfant si bun, ascultator intelept, pentru ca doar starea asta smerita de micsorare permanenta de sine poate ajuta iubirea voastra sa prinda incredere in adevar si comuniune placuta, nepacatoasa in toate trairile, umilinta adanca e starea ce ar trebui sa duca la unitate, unitate din aia buna ce nu e de la tine pacatosul care vii mereu ca broscoiul cu grohaiala, bubele, râia si scursura lipicioasa ca un gretos pilit vascos in deznadejdi, ”maestru” al cuvintelor fara miez, fara rost, isterice si frenetice in euforia sinucigase, ipocrita, lingusitoare, pline de zgomotul trist al balelor poftelor rele ci e vorba de unitatea aia care vine de sus, de la Duhul Lui Dumnezeu.

Deci ceri mereu aiurea ca cersetorii care cer numai bani, ceri ca putorile ce nu vor sa faca nimic si de o viata ceri fix invers si asta vrei cu incapatzanare si pentru voia asta gresita reactionezi ca pilitul ce si-a gasit odihna in cele 7 patimi aparandu-te cu cele 10 coarne ale legii tale sataniste cu care ai umplut chivotul sufletesc dupa ce ai dat de acolo afara focul viu al poruncilor de la singurul Dumnezeu revelat prin sfanta Treime cu care comunca Iisus si Caruia I se cuvine sa I te pleci.

Iar Imparatia Cerurilor sigur este in voi caci sunteti si voi fiii lui Avraam sau mai mult caci voi sunteti crestini si ati mai si auzit Cuvantul lui Mesia, deci nu va indoiti, sigur stiti poruncile si ceea ce e de Crezut si de facut mai degraba... intelegeti si aveti cunostiinte insa Credinta cu care puteti Crede ceea ce e de crezut inca va mai lipseste pentru a putea face si urmand ajunge la viata traita frumos si curat, viata cu urcush duhovnicesc, viata in Duhul, viata in Cuvant, deci asta mai e de cerut... si ea, Credinta, vă va intetine focul cel viu care trebuie sa-l aruncati in lume ca sa arda ea toata si sa nu mai fie urma de pacatele, faradelegile, dreptatile si nedreptatile ei desfranate, pline de legi viclene strambe si de patimi incurabile ce nu vor sa elibereze sufletele din captivitatea in care le chinuiesc insuportabil silnicindu-le sa-L urasca pe Cuvantul lui Dumnezeu... glasul Duhului Sfant, pastorul, calauzitorul si mangaietorul, de parca El ar fi vinovatul.