Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Totuși,voi continua să fiu un rebel,și voi continua să vorbesc despre Hristos și Biserică și spiritualitate, chiar dacă acum toată lumea vorbește despre alegeri,pesede și dacă George Simion ne poate mântui țara.
Deșertăciuni fraților, apă de ploaie sau zăpadă,in cazul de față.
Mi-am pierdut eu timp din viața terestră și mai rău decât cu politica și dezbateri electorale, însă sunt doar un alt show regizat pentru entertainment și sursă se interes efemer și distragerea de la planul de distrugere al Planetei.
|
Mâine sunt alegeri și deja peste 100k de români au votat, probabil vor fi peste 200k până Duminică în diaspora, chiar despre ce ai vrea să se vb.
Vezi că tratezi tendențios situația, niciun candidat nu și-a propus să mântuie țara și n-a avut pretenția asta absurdă.
Tocmai pe dezinteres și bășcălie disimulată s-ar putea să ne trezim cu Elena în T2 și să vezi ha-ha-ha și hi-hi când vor continua concedierile în masă pe la toate firmele, deja se vorbește de restructurări.
S-ar putea să avem parte de convulsii sociale cum au mai fost doar prin anii 90 în următorii 2 ani.