Șocul electoral al ascensiunii domnului Călin Georgescu este unul imens in primul rând pentru sistem.
Spre rușinea mea și în ignoranța mea nu l-am ascultat niciodată înainte de ieri noapte,nici nu am căutat informații despre el.
Habar nu aveam, că poate dacă eram mai curios în privința politicii făceam research, însă eu oricum aveam alte viziuni și opțiuni politice.
Însă acest domn,la fel cum am vorbit în postarea aceasta la încep,este un inițiat și chiar lider masonic.De exemplu a fost președintele Clubului de la Roma, și a avut deasemenea funcții pe la ONU.
Abia acum vedem în timp real forța acestei organizații.
Ei au știut forța internetului și uite că au bătut toată mainstream media.
Eu deși sunt născut după revoluție mi-am șters contul de Facebook și nu utilizez Tiiktok, deci n-am văzut modul în care a convins electoratul.
Însă prea probabil au fost folosite anumite tehnici superioare de manipulare,mă refer din punct de vedere psihic și spiritual.
Dacă știți mai multe informații despre dl Georgescu va rog sa le împărtășiți.
Mai știu doar că era în grupul AUR, opțiune a dl Simion de prim ministru.
Alt șoc as zice este faptul că dacă AUR ar fi rămas uniți de la început, adică Simion, Georgescu,Sosoaca,Terhes.....Ar fi luat cel puțin 50% împreună și băteau lejer pe oricine.
Însă mai sunt alegerile parlamentare,unde vom avea multe opțiuni
SUVERANISTE
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
|